AUR dă atacul la ordonanța SRI: Fără SECURITATE – 60m.ro

 Alianța pentru Unirea Românilor sesizează CCR cu OUG 6/2016 și legea ei de adoptare, ce au transformat SRI în organ de cercetare penală special: „Încălcând grav pactele privind dreptul la proces echitabil, SRI, continuator al Securității comuniste, a continuat să-și întărească poziția de autoritate națională de interceptări a comunicațiilor, sustrăgându-se de la orice control civil real. Constituția interzice OUG pe drepturi și libertăți.” 

Luni, 22 noiembrie 2021, Alianță pentru Unirea Romanilor – avandu-i drept copreședinți pe deputatul George Simion și senatorul Claudiu Târziu, va depune la Curtea Constituțională sesizarea de neconstituționalitate nu doar a Ordonanței de Urgenta nr. 6/2016 (prin care guvernul Ciolos, la inițiativă ministresei Raluca Pruna, a transformat SRI în „organ de cercetare penala special”), ci și a legii de aprobare a aceluiași OUG. Ne referim la legea votata de către Camera Deputaților marți, 16 noiembrie 2021, după ce în 2016 trecuse tacit de Senat, iar apoi zăcuse 5 ani în sertarele Parlamentului.

După cum veți citi în sesizarea de mai jos, partidul AUR acuză în principal că Ordonanță Prună reintroduce Serviciul Roman de Informații în dosarele penale (în ciuda Deciziei 51/2016, prin care CCR a spart Binomul SRI-DNA, scoțând orice serviciu secret din anchetele penale) și că îngrădește drepturi fundamentale: dreptul la un proces echitabil, la viață privată, la secretul corespondenței.

Astfel, sunt încălcate doua articole din Constituție:

• art. 53:

„Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți

(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitați naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica. Măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicata în mod nediscriminatoriu și fară a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății”;

• art. 115 alin. 4 și 6:

„Delegarea legislativa (…)

(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgenta numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgenta în cuprinsul acestora.

(6) Ordonanțele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri în proprietate publica”.

Festival de abuzuri

Mai mult: AUR amintește că OUG 6/2016 înființează – prin binecunoscuta manevra legislativa devoalata de Luju.ro – doua unități militare cărora le încredințează dreptul de a intercepta convorbirile telefonice ale românilor și corespondența lor electronică: Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor (CNIC), respectiv Cyberint.

Cu privire la instituțiile fundamentale ale statului (considerate că atare datorita menționării lor exprese în Constituție – a se vedea jurisprudență CCR citata în acest sens în sesizare), AUR arata că OUG 6/2016 afectează funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Ministerului Public (deci a tuturor parchetelor, nu doar a PICCJ) și a Consiliului Suprem de Apărare a Tarii.

De asemenea, Alianță pentru Unirea Romanilor punctează că urgenta legiferării prin OUG nu este justificata corespunzător în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgenta 6/2016, schimbările aduse de acest act normativ putând fi foarte bine operate prin proiect de lege elaborat de către Guvern, Executivul având posibilitatea de a-i solicita în 2016 Parlamentului să voteze în regim de urgenta inițiativă legislativa.

AUR argumentează că OUG 6/2016 nu respecta nici criteriul – stabilit de către Curtea Constituțională pe cale jurisprudențială – al clarității, preciziei și previzibilității, și nici normele de tehnica legislativa conținute în Legea nr. 24/2000.

Totodată, autorii sesizării explica faptul că ordonanță creează confuzie intre atribuțiile polițiștilor judiciari și cele ale procurorilor.

Nu în ultimul rand, Alianță pentru Unirea Romanilor invoca lipsa avizului Consiliului Economic și Social (CES), a unui studiu de impact și mai ales a impactului bugetar asupra Ministerului Public.

Avocatul Poporului s-a trezit la spartul târgului

Pe de alta parte, Avocatul Poporului Renate Weber (foto 2) a anunțat pentru Cotidianul.ro joi, 18 noiembrie 2021, că vă ataca și ea la CCR legea de adoptare a OUG 6/2016. Atenție: Weber a vorbit doar despre atacarea legii de adoptare, nu și a ordonanței în sine.

Spunem că Avocatul Poporului s-a trezit abia acum, la spartul târgului, în condițiile în care Lumea Justiției a arătat cum Renate Weber a tratat cu refuz solicitarea adresata în acest sens încă din ianuarie 2020 de către senior editorul Luju.ro, Răzvan Savaliuc (click aici pentru a citi). De asemenea, remarcam că Weber s-a pus în mișcare doar după ce au luat atitudine atât judecătoarea CSM Gabriela Baltag (click aici pentru a citi), cât și cele patru asociații de tradiție ale judecătorilor și procurorilor (detalii aici).

Iată ce a declarat AVP pentru Cotidianul.ro:

„Ordonanță e din 2016. A fost repede adoptata tacit de Senat și de atunci, din 2016, a zăcut la Camera. Când am venit eu la Avocatul Poporului, după trei ani de la adoptarea ei, nu am găsit nici o singura petiție aici care să ceara sesizarea CCR. De aceea nici nu stiu daca a fost aplicata în vreo situație, mai ales că au intervenit mai multe decizii ale CCR care au pus SRI la locul lui în ceea ce privește sistemul de justiție. În ianuarie 2020 Răzvan Savaliuc mi-a trimis o petiție care nu era o analiza de neconstitutionalitate (…). Am considerat atunci (că și în alte situații) că este exagerat că AVP să încerce să se comporte că a treia camera a Parlamentului. În fond Camera Deputaților avea obligația timp de patru ani să ia în dezbatere ordonanță și (speram eu) să o respingă sau să o modifice fundamental. După deciziile CCR chiar eram convinsa că așa o să procedeze.

Alataieri însă Parlamentul a dovedit că acum are în componenta să suficienți agenți sub acoperire și a aprobat OUG fară nici o dezbatere, dar în regim de urgenta!

Ei bine, legea aceasta, de aprobare a oug 6/2016 o voi ataca la CCR înainte de promulgare, în termenul de doua zile (așa e la procedura de urgenta), adică mâine, pentru că este într-adevăr o expresie clara a voinței clasei politice actuale de a reda SRI niste competente pe care nu are de ce să le aibă. Și care, în opinia mea, sunt neconstitutionale. E o lege pervers scrisa, dar care poate da naștere la grave abuzuri și care necesita o argumentare bine făcută pt CCR. Atacarea legii înseamnă implicit atacarea fondului ordonanței. Eu chiar cred că fiecare instituție e normal să facă ceea ce are de făcut. Până acum era rolul Parlamentului. Acum e rolul AvP”.

Prezentam cele mai importante principale din obiecția de neconstitutionalitate a AUR:

„ Critici de neconstituționalitate

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, că efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar daca, din rațiuni de tehnica legislativa, alaturi de datele legii de aprobare, conserva și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern.

Curtea este competenta să analizeze în cadrul controlului de constituționalitate a priori ce privește legea de aprobare însăși îndeplinirea de către ordonanță de urgenta aprobata a condițiilor prevăzute de art.115 alin.(4) și (6) din Constituție.

În cadrul controlului de constituționalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanțelor, se poate contesta și, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituționalitate extrinseca, cât și a celor de constituționalitate intrinseca privind ordonanță astfel aprobata, așadar asupra tuturor condițiilor impuse de art.115 – Delegarea legislativa, în privință adoptării ordonanțelor de urgenta ale Guvernului.

ÎI. 1. Motive de neconstitutionalitate extrinseca a OUG nr. 6/2016

ÎI. 1.1. Încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Având în vedere dispozițiilor art.115 alin.(4) din Constituție, precum și jurisprudență Curții Constituționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgenta în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existenta unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgenta să fie motivata în cuprinsul ordonanței.

Existenta unei situații extraordinare lipsește cu desăvârșire din preambulul ordonanței de urgenta. Lipsește, de asemenea, orice referire temeinica privind necesitatea reglementarii, ori a unor consecinte negative în cazul amânării adoptării actului normativ.

Motivarea urgentei adoptării ordonanței în chiar cuprinsul acesteia este o cerință constituțională esențială pentru existenta statului de drept, pentru stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ și pentru respectarea excepției de la statutul constituțional al Parlamentului că unica autoritate legiuitoare a tarii prin procedura delegării legislative.

Preambulul Ordonanței de Urgenta nr. 6/2016 are următorul cuprins:

”Având în vedere faptul că la data de 16 februarie 2016, prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala, constatând faptul că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), conform cărora Romania este stat de drept, în care drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt garantate, și că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” supusa controlului nu respecta condițiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității,

luând în considerare faptul că metoda speciala a supravegherii tehnice, în sine, nu este afectata de criticile de neconstitutionalitate reținute de Curte, dar fară punerea în acord a legislației cu normele constituționale considerate a fi încălcate nu ar fi posibila recurgerea la probe de acest fel în cadrul urmăririi penale pe o durata care nu poate fi estimata, astfel încât, în activitatea de realizare a interesului social general pe care sunt chemate să îl apere organele judiciare, se creează premisa unei lacune operaționale,

ținând cont de împrejurarea că activitatea unităților de parchet ar fi în mod serios afectata în absenta sprijinului tehnic și a resurselor umane specializate pentru managementul unei infrastructuri de comunicații, atât din punctul de vedere al operativității efectuării actelor de urmărire penala, cât și sub aspectul administrării unui probatoriu complet pe baza tuturor metodelor de investigare prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificările și completările ulterioare,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie o situație extraordinara, a carei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicata,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgenta”.

Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție ”Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

Cu toate că la data adoptării OUG nr. 6/2016 (11.03.2016), Decizia CCR nr. 51/2016 nu era publicata în Monitorul Oficial și nu producea efecte juridice, ea fiind publicata la data de 14.03.2016, în preambulul OUG nr. 6/2016 se invoca aceasta decizie.

Chiar și în aceste condiții, în preambulul OUG nr. 6/2016 se invoca că metoda speciala a supravegherii tehnice, în sine, nu este afectata de criticile de neconstitutionalitate reținute de Curte în Decizia nr. 51/2016.

Examinând preambulul OUG nr. 6/2016 se observa că existenta unei situații extraordinare a carei reglementare nu poate fi amânată și urgenta acesteia sunt justificate de Guvern prin faptul că ”nu ar fi posibila recurgerea la probe în cadrul urmăririi penale” și că ar fi afectata activitatea unităților de parchet în absenta sprijinului tehnic și a resurselor umane specializate pentru managementul unei infrastructuri de comunicații, atât din punct de vedere al operativității efectuării actelor de urmărire penala, cât și sub aspectul administrării unui probatoriu complet pe baza tuturor metodelor de investigare.

Or, împrejurarea declarării că neconstitutionala a sintagmei ”ori de alte organe specializate ale statului” din conținutul prevederilor art.142 alin 1 Cod procedura penala nu se poate constitui într-o situație extraordinara, a carei reglementare nu poate fi amânată. Ea nu corespunde exigentelor art. 115 alin. (4) din Constituție, din moment ce pentru continuarea activități unor structuri din cadrul Ministerului Public exista un cadru adecvat astfel încât activitatea, atribuțiile și obligațiile acestora să poată continua. Guvernul putea să redacteze un proiect de lege și să îl depună la Parlament pentru a fi dezbătut și adoptat în procedura de urgenta, ceea ce ar fi condus la respectarea rolului Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii.

Mai mult, art. ÎI pct. 1 și art IV mențin aceeași maniera de reglementare și aceleași soluții legislative de principiu neconstitutionale, că și cele cuprinse în sintagma ”alte organe specializate ale statului” din cuprinsul art 142 alin. (1) Cod procedura penala declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 51/2016.

Se poate observa astfel că raportat la conținutul OUG nr. 6/2016, numărul mare de acte normative pe care le modifica, motivarea ordonanței de urgenta este deficitara în raport cu dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție.

ÎI. 1.2. Încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Potrivit art. 115 alin. (6) din Constituția României ordonanțele de urgenta nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.

Or, OUG nr. 6/2016 a fost adoptata cu încălcarea acestor dispoziții.

Pe de o parte, având în vedere obiectul acestei ordonanțe de urgenta, respectiv acela de a reglementa unele masuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse în procesul penal, precum și pct. 48 din Decizia CCR nr. 21/2016 potrivit căruia masurile de supraveghere tehnica afectează viață intima, familiala și privata și secretul corespondentei, se poate observa că OUG nr. 6/201 afectează drepturi fundamentale.

Pe de alta parte, OUG nr. 6/2016 afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului: Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, Consiliul Suprem de Apărare a Tarii.

În jurisprudență să, Curtea a stabilit că „sunt instituții fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituție, în mod detaliat ori macar sub aspectul existentei lor, în mod explicit sau doar generic (instituțiile cuprinse în titlul III din Constituție, precum și autoritățile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale)” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.1.257 din 7 octombrie 2009). Așadar, instituțiile fundamentale ale statului au „statut constituțional” (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.73 din 6 februarie 2009).

Astfel, Curtea a considerat că sunt instituții fundamentale ale statului, spre exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009), Consiliul Suprem de Apărare a Tarii (Decizia nr.1.008 din 7 iulie 2009), ministerele și celelalte organe ale administrației publice (Decizia nr.1.257 din 7 octombrie 2009), Ministerul Public (Decizia nr.297 din 23 martie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.328 din 18 mai 2010).

În privință înțelesului sintagmei „afectare a regimului instituțiilor fundamentale ale statului”, Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 sau Decizia nr.230 din 9 mai 2013, a statuat că aceasta vizează „toate componentele care definesc regimul juridic al acestora — structura organizatorica, funcționarea, competentele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adopta etc”.. De asemenea, toate aceste componente se subsumează organizării și funcționarii instituțiilor fundamentale ale statului (Decizia nr.1.105 din 21 septembrie 2010).

Art. I, Art. ÎI pct 2 și 3, III, V din OUG nr. 6/2016 afectează regimul Ministerul Public și ministerelor în cadrul cărora sunt angajați organele de cercetare penala speciala, lucrătorii specializați din cadrul politiei, ofițerii și agenții de politie judiciara, specialiștii în diverse domenii etc.

Art. ÎI pct. 1 afectează regimul ICCJ deoarece stabilește în competenta acesteia noi competente de verificare a modului de punere în aplicare în cadrul Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penala, fiind afectate astfel și resursele materiale și financiare ale acesteia și incarcandu-se totodată volumul de activitate al judecătorilor ICCJ.

Art. ÎI. Pct. 1 și art. IV afectează regimul CSAT.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 14/1992 ”Serviciul Roman de Informații este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranță națională a României, parte componenta a sistemului national de apărare, activitatea să fiind organizata și coordonata de Consiliul suprem de Apărare a Tarii.

Activitatea Serviciului Roman de Informații este controlata de Parlament. Anual sau când Parlamentul hotăraște, directorul Serviciului Roman de Informații prezinta acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuțiilor ce revin Serviciului Roman de Informații, potrivit legii.

În vederea exercitării controlului concret și permanent, se constituie o comisie comuna a celor doua Camere.

Organizarea, funcționarea și modalitățile de exercitare a controlului se stabilesc prin hotărâre adoptata de Parlament”.

Prin OUG 6/2016 s-a prevăzut existenta în cadrul Serviciului Roman de Informații a Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor și i s-au stabilit atribuții pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica, activitatea acestuia fiind verificata de președintele ICCJ sau de un judecător desemnat de acesta. Se poate constata astfel că a fost afectat regimul CSAT.

ÎI. 1.3. Încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) raportat la art. 141 și art. 16 alin. (1) din Constituția României și art. 147 alin. (4) din Constituție

Potrivit jurisprudenței constante a CCR:

Art. 141 din Constituție se rezuma doar la consacrarea rolului Consiliului Economic și Social de organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea să organica de înființare, organizare și funcționare.

Norma constituțională, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament și Guvern al Consiliului Economic și Social, nu face niciun fel de referire expresa la obligația inițiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic și Social și nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare și funcționare a acestuia, la care Legea fundamentala face trimitere.

Curtea a reținut că nesolicitarea obligatorie a avizului consultativ al Consiliului Economic și Social nu poate avea drept consecință neconstitutionalitatea actului normativ respectiv, numai prin raportare la art. 141 din Constituție.

Potrivit avizului Consiliului Legislativ nr. 211/14.03.2016 ”Proiectul de ordonanță de urgenta are că obiect reglementarea unor masuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse în procesul penal, prin intervenții legislative asupra actelor normative incidente în aceasta materie, că urmare a admiterii de către Curtea Constituțională, la data de 16 februarie 2016, prin Decizia nr.51/2016, a excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art.142 alin. (1) din Codul de procedura penala, în ceea ce privește sintagma „ori de alte organe specializate ale statului”

Or, potrivit părag. 48 din Decizia nr. 51/2016 masurile de supraveghere tehnica limitează (afectează) dreptul la viață intima, familiala și privata și secretul corespondentei.

Se poate constata astfel că OUG nr. 6/2016 conține norme care reglementează domenii de specialitate ale Consiliului Economic și Social, respectiv drepturile și libertățile cetățenești.

Potrivit dispozițiilor art. 141 din Constituție și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, acestea prevăd obligația inițiatorilor de proiecte sau propuneri legislative de a solicita avizul Consiliului Economic și Social în cazul în care reglementările preconizate vizează domeniile de specialitate ale Consiliului.

În acest sens, se observa că legea criticata vizează unul dintre aceste domenii, respectiv drepturile și libertățile cetățenești, prevăzute de art. 2 alin (2) lit. g) din Legea nr. 248/2013. Prin urmare, era obligatoriu să fi fost solicitat avizul Consiliului Economic și Social, în sensul consultării acestuia, că organ de specialitate consultativ al Parlamentului și al Guvernului, neavand relevanta daca legiuitorul, în opera să de legiferare, ar fi ținut sau nu seama de conținutul acestuia.

Totodată, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevede că ”în cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative inițiatorul trebuie să solicite avizul autorităților interesate în aplicarea acestora, în funcție de obiectul reglementarii”.

Or, în ceea ce privește OUG nr. 6/2016, un asemenea aviz nu a fost solicitat nici că către inițiator.

Acest aspect reiese din chiar Expunerea de motive a proiectului de lege, respectiv din lipsa vreunei mențiuni în Expunerea de motive la Secțiunea a 6-a, pct.5 lit c) Informații privind avizarea de către Consiliul Economic și Social.

În lipsa solicitării avizului cu prilejul elaborării și adoptării OUG nr. 6/2016, reiese că au fost nesocotite prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. Ignorarea principiului constituțional al obligativității respectării legii în cursul procedurilor parlamentare de legiferare ar plasa Guvernul pe o poziție privilegiata, interzisa de principiul constituțional al egalității, consacrat de art. 16 alin. (2) din Legea fundamentala, potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Curtea a mai subliniat, în jurisprudență să, că principiul legalității, prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituție, impune că atât exigentele de ordin procedural, inclusiv obținerea avizelor, cât și cele de ordin substanțial să fie respectate în cadrul legiferării.

Având în vedere dispozițiile constituționale și legale citate, absenta solicitării avizului Consiliului Economic și Social este de natura să șuștină neconstitutionalitatea extrinseca a legii, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor art. 141 din Constituție Coroborate cu art. 2 alin. (1) și al. (2) lit. g) din Legea nr. 248/2013 impun obligativitatea solicitării acestui aviz și nu exista nicio derogare în Constituție sau în Legea nr. 248/2013 care să prevadă că aceasta obligativitate nu mai subzista în cazul unei situații de excepție sau urgenta.

În concluzie, pentru motivele prezentate anterior solicit Curții Constituționale să constate că OUG nr. 6/2016, în integralitatea să, este neconstitutionala pentru motivele de neconstitutionalitate extrinseca invocate.

ÎI. 1.4. Încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție raportat la dispozițiile Legii nr. 24/2000 și art. 147 alin. (4) din Constituție

OUG nr. 6/2016 a fost inițiată, elaborata și adoptata cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, fiind astfel încălcat principiul legalității reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel,

au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) –(4) din Legea nr. 24/2000, deoarece nu instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o mai mare stabilitate și eficienta legislativa, soluțiile pe care le cuprinde nu au fost temeinic fundamentate și nu s-a efectuat o evaluare preliminara a impactului, mai ales asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

conține dispoziții care încalcă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 24/2000, aspecte care sunt menționate și în observațiile Avizului Consiliului legislativ nr. 211/14.03.2016. Cu toate acestea, nu s-au avut în vedere la definitivarea proiectului de OUG observațiile și propunerile Consiliului Legislativ și nici nu a fost motivata neacceptarea acestora în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o nota însoțitoare, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000;

nu a fost examinata în activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de OUG practica Curții Constituționale în domeniu, proiectul încălcând numeroase decizii ale Curții, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 21 din Legea nr. 24/2000;

Expunerea de motive și nota de fundamentare nu conțin evaluarea impactului OUG nr. 6/2016 menționate la secțiunile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Totodată, nu au fost prezentate distinct în acestea: elementele obiective ale situației extraordinare care impune reglementarea imediata, nefiind suficienta utilizarea procedurii parlamentare de urgenta, precum și eventualele consecinte care s-ar produce în lipsa luării masurilor legislative propuse (art. 31 alin 1 lit a); impactul asupra bugetului general consolidat în condițiile în care la Secțiunea a 4-a, pct 7 din Expunerea de motive se menționează în mod expres că art. 66 din Legea nr. 304/2004 vă genera cheltuieli bugetare (art. 31 alin 1 pct. c);

Nu a fost întocmit un studiu de impact prevăzut de art 33 din Legea nr. 24/2004, fiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000.

ÎI.2. Motive de neconstitutionalitate intrinseca a OUG nr. 6/2016

În raport cu conținutul prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.6/2016 privind unele masuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse în procesul penal, consideram că se impune constatarea de către Curtea Constituțională a încălcării dispozițiilor art. 1 alin (3), (4) și (5), art. art 21 alin (3), art. 23 alin. (1), art. 26, art. 61 alin. (1), art. 65 alin 2 lit h, art. 115 alin. (6), art. 124, art. 131, art. 132 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Prin Decizia CCR nr. 51/2016 din 16 februarie 2016 s-a constatat că sintagma ”ori de către alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece încalcă art. 1 alin. 3 din Constituție referitoare la statul de drept în componenta să privind garantarea drepturilor cetățenești și art. 1 alin. (5) din Constituție, sintagma nu respecta condițiile de claritate inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității.

În preambulul OUG se arata că metoda speciala a supravegherii tehnice, în sine, nu este afectata de decizia CCR și este necesara alinierea legislației cu normele constituționale încălcate, întrucât fară aceasta aliniere nu ar fi posibila recurgerea la probe de acest fel în cadrul urmăririi penale pe o durata care nu poate fi estimata, astfel încât în realizarea activității de realizare a interesului social general aparat de organele judiciare, se creează premisa unei lacune operaționale.

Se invoca serioasa afectare a activității unităților de parchet, în absenta sprijinului tehnic și a resurselor umane specializate pentru managementul unei structuri de comunicații, atât din punct de vedere al operativității efectuării actelor de urmărire penala, cât și sub aspectul administrării unui probatoriu complet, pe baza tuturor metodelor de investigație prevăzute de CPP.

Articolul I din OUG nr. 6/2016 modifica și completează Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala și încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție și art. 147 alin. (1) din Constituție. Astfel:

Prin art. I pct. 1 se modifica art. 57 din CPP, în sensul că:

• organele de cercetare penala speciala efectuează acte de urmărire penala numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6) Cod procedura penala, corespunzător structurii din care fac parte;
• organele de cercetare speciale pot efectua, în cazul infracțiunilor împotrivă securității naționale, prevăzute în Titlul X din CP și infracțiunilor de terorism, din dispoziția procurorului punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica.

Prin art. I pct. 2 se modifica art. 142 din CPP, în sensul că Procurorul pune în executare supravegherea tehnica ori poate dispune că aceasta să fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucrători specializați din cadrul politiei.

Prin art. I pct. 3 se introduce un nou alineat după art. 142 alin. 1, respectiv art. 142 alin. 1 ind. 1, astfel încât procurorul, organele de cercetare penala sau lucrătorii specializați din cadrul politiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice și proceduri adecvate, de natura să asigure integritatea și confidentialitatea datelor colectate.

Prin art. I pct. 4 se aduc modificări în sensul că furnizorii de rețele publice de telecomunicații sunt obligați să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penala sau lucrătorii specializați din cadrul politiei, în limitele competentei acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnica.

Potrivit Codului de procedura penala, „participant la procesul penal” = „subiect procesual care îndeplinește acte în vederea realizării scopului procesului penal, în ansamblul sau, după reguli specifice, în funcție de poziția procesuala pe care o are, de conținutul drepturilor și obligațiilor ori de sfera atribuțiilor pe care le exercita, în legătură cu procesul penal”.

Potrivit art. 29 din Codul de procedura penala, participanții în procesul penal sunt organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alti subiecți procesuali.

Organele judiciare sau organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciara în procedura penala sunt cele de la art. 30 CPP sunt subiecți procesuali oficiali care exercita atribuții în cadrul procedurilor penale, având funcții judiciare în scopul efectuării actelor și luării masurilor prevăzute de lege și fac parte din desfășurarea procesului penal.

Actele de procedura penala sunt realizate de organe administrative cu atribuții judiciare, respectiv politia judiciara și organele de cercetare penala specializate, organele judiciare propriu-zise (Ministerul public) și puterea judecătorească (judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de camera preliminara și instanțele judecătorești.

Funcția de urmărire aparține exclusiv procurorului, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților aparține exclusiv judecătorului de drepturi și libertăți, funcția de filtru de legalitate aparține exclusiv judecătorului de camera preliminara și funcția de judecata aparține exclusiv instanțelor judecătorești.

Organele de urmărire penala sunt cele prevăzute la art. 55 alin. 1, urmărirea penala fiind realizata exclusiv de Ministerul Public, prin procurori și de organele de cercetară penala, urmărirea penala având caracter unitar, compus din doua categorii de organe de urmărire penala.

Organele de cercetare penala nu se confunda cu organele de constatare de la art. 61 și 62 CPP, care întocmesc doar acte de constatare și sesizează organele de urmărire penala și nici cu investigatorii sub acoperire, a căror utilizare în procesul penal este supusa autorizării, reprezentând un metoda speciala de cercetare, care deroga de la dreptul comun în materia probelor.

Organul de cercetare penala își desfășoară activitatea sub supravegherea Ministerului Public, care da dispoziții obligatorii organului de cercetare penala și nu participa sub nici o forma la judecarea cauzei penale.

Ministerul Public este organ de urmărire penala, dar nu este organ de cercetare penala.

Conform art. 55 alin 1 lit. b și c CPP, organele de cercetare penala sunt organele de cercetare ale politiei judiciare și organele de cercetare penala speciale.

Organele de cercetare penala speciale, potrivit art. 55 alin. 5 CPP, sunt alcătuite din ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al PICCJ și sunt enumerate la art. 57 alin. 2 în funcție de specializarea structurii din care fac parte.

Scopul legiuitorului pentru menținerea organelor de cercetare speciala în Codul de procedura penala este de a crea o competenta pentru cercetarea infracțiunilor comise de militari și pentru cercetarea infracțiunilor de corupție și de serviciu săvârșite de personalul navigant al marinei civile.

Atribuțiile organelor de cercetare speciale sunt restrânse la infracțiunile de competenta instanțelor militare, întrucât nu exista o politie judiciara militara, specializata în cercetarea infracțiunilor săvârșite de militari, în actuala reglementare politia militara neavand atribuții de organ de cercetare penala.

Urmărirea penala se desfășoară sub controlul procurorului, care are rol decizional suprem asupra administrării probelor. Supravegherea tehnica fiind un procedeu probatoriu, numai procurorul poate să decidă daca se impune administrarea probelor care ar resulta din acesta, cu autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului. Pentru procedura de autorizare a măsurii supravegherii tehnice, procurorul trebuie să ia inițiativă de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți în vederea încuviințării procedeului probatoriu, drept rezervat exclusive procurorului, ce nu poate fi exercitat de organele de cercetare penala. Organele de cercetare penala, daca consider necesar, pot formula prin referat o propunere în acest sens procurorului, pentru dispunerea măsurii supravegherii tehnice de către judecătorul de drepturi și libertăți.

La părag. 27 din Decizia CCR nr. 51/2016, Curtea a reținut că ” expunerea de motive nu conține însă explicații referitoare la introducerea în actuala reglementare procesual penala, pe lângă procuror și organele de cercetare penala, a lucrătorilor specializați din cadrul politiei și a altor organe specializate ale statului și, cu atât mai puțin, o explicație referitoare la organele avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementarii acestei din urma sintagme” și a constatat că este neconstitutionala sintagma ”altor organe specializate ale statului” cu a căror neconstitutionalitate a fost sesizata.

Or, art. I pct. 2, 3 și 4 din OUG nr. 6/2016 prevăd că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnica poate fi efectuata de ”lucrători specializați din cadrul politiei” sintagma care nu este definita.

Având în vedere faptul că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnica are un caracter intruziv este obligatoriu că masurile de supraveghere tehnica să se realizeze într-un cadrul normativ clar precis și previzibil atât pentru persoana supusa acestei masuri, cât și pentru organele de urmărire penala și pentru instanțele de judecata. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esențiale într-un stat de drept: viață intima, familiala și privata și secretul corespondentei. Este îndeobște admis că drepturile prevăzute la art.26 și art.28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Legea fundamentala, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, data fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondentei impune că limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejata a drepturilor.

Este justificata opțiunea legiuitorului că mandatul de supraveghere tehnica să fie pus în executare de procuror și de organele de cercetare penala, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedura penala, precum și de către lucrătorii specializați din cadrul politiei, în condițiile în care aceștia pot deține avizul de ofițeri de politie judiciara, în condițiile art.55 alin.(5) din Codul de procedura penala. Aceasta opțiune nu se justifica, însă, în privință includerii, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala, a sintagmei „lucrători specializați din cadrul politiei”, neprecizate în cuprinsul Codului de procedura penala sau în cuprinsul altor legi speciale.

Se poate constata că se aplica mutantis muntadis cele reținute de Curtea Constituțională prin decizia nr. 51/2016 și în privință sintagmei ”lucrători specializați din cadrul politiei”.

Invocam și observațiile Consiliului Legislativ de la pct 4 din Avizul Consiliului Legislativ nr. 211/14.03.2016 referitoare la sintagma ”lucrători specializați din cadrul politiei” care nu au fost avute în vedere în procedura de elaborare și adoptare a OUG nr. 6/2016, fară nicio precizare, fiind încălcate dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

Totodată, soluția legislativa cuprinsa în art I din OUG nr. 6/2016 este în contradicție cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 26/2019, 302/2017, 22/2018 și 734/2017.

În privință art. I pct 1 din OUG nr. 6/2016, la pct 3 din Avizul Consiliului Legislativ nr. 211/14.03.2016 s-ar făcut următoarele observații și propuneri: ” referitor la teza a doua a normei prevăzute pentru art.57 alin. (2), semnalam că din redactarea textului rezulta că organele de cercetare penala speciale ar efectua întotdeauna punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica în cazul respectivelor infracțiuni. O astfel de soluție legislativa apare a fi necorelata cu dispozițiile art.142 alin.(1), propus la art. I pct.2, potrivit cărora punerea în executare a supravegherii tehnice se face, că regula, de către procuror, care poate dispune că aceasta să fie efectuata de organul de cercetare penala. Precizam că din coroborarea normelor propuse cu dispozitüle art.141 referitoare la autorizarea unor masuri de supraveghere tehnica de către procuror, ar putea rezulta că procurorul poate realiza supravegherea tehnica, pentru infracțiunile prevăzute la art.57 alin. (2), numai în cazul prevăzut la art.141, nu și atunci când se emite mandat de supraveghere tehnica, în condițiile art.140.

Pe de alta parte, în ceea ce privește teza a doua a art.57 alin.(2), întrucât categoria de organe de cercetare penala speciala avuta în vedere de text este distincta de categoria reglementata în cuprinsul tezei întăi a normei, ar trebui că și teza a doua să cuprindă o trimitere la dispozițiile art.55 alin.(5) și (6).

Pentru aceste motive, apreciem că termenul ,,efectuează” ar trebui înlocuit cu sintagma „pot efectua, în condițiile art.55 alin.(5) și (6), precum și ale art. 142 alin.(1)”.

Aceste observații și propuneri ale Consiliului Legislativ nu au fost avute în vedere în procedura de elaborare și adoptare a OUG nr. 6/2016, fară nicio precizare, fiind încălcate dispozițiile art. 10 alin. (4) și art. 8 din Legea nr. 24/2000.

Totodată, la art. I pct 3 se folosește sintagma ”proceduri adecvate” fară să fie definita, ceea ce lipsește de claritate și previzibilitate procedeele probatorii.

Din aceste motive sunt încălcate prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) referitoare la statul de drept în componenta să privind garantarea drepturilor cetățenilor și în art.1 alin.(5) care consacra principiul legalității.

Articolul ÎI pct. 1 din OUG nr. 6/2016 modifica și completează Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara:

Prevederile art. 2 pct. I referitoare la Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor din cuprinsul OUG nr 6/2016 încalcă următoarele articole din Constituția României: Art. 21 alin (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 26 privitor la viață privata, art. 28 privitor la secretul corespondentei, art. 61 alin (1) – Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, art. 115 alin (6) privitor la interdicția de emitere de ordonanțe de urgenta privitor la regimul instituțiilor fundamentale ale statului, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Cu încălcarea grava a pactelor și tratatelor internaționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenția Fundamentala pentru Drepturile Fundamentale ale Omului ratificata de Parlamentul României în 1994, precum și a dispozițiilor obligatorii ale unor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (vezi cazurile “Dumitru Popescu vs Romania”; „Calmanovici vs Romania”; „Valentino Acatrinei vs. Romania” etc), Serviciul Roman de Informații (continuator al fostei Securități din perioada comunista) a continuat cu susținerea / pasivitatea unor factori politici și a unor președinți ai României să-și conserve și întărească poziția de autoritate națională de interceptări a comunicațiilor de orice fel, sustragandu-se de la orice control civil real.

Astfel, din 1989 și până în prezent, Serviciul Roman de Informații, în loc să asigure securitatea națională, prin aceasta intelegandu-se inclusiv dreptul la un proces echitabil, la viață privata și la secretul corespondentei, precum și la securitate juridica al cetățenilor, a acceptat, cu complicitatea unor factori politici, să i se confere calitatea de autoritate națională de interceptare a comunicațiilor, precum și pe cea de autoritate națională în domeniul cyberintelligence (controlul Internetului), prin acte normative secrete, situate în afara procesului legislativ, cu subminarea grava și nescuzabila a rolului constituțional al Parlamentului României de unica autoritate legiuitoare a tarii.

Astfel, în baza unor hotărâri secrete ale CSAT (organ administrativ care nu are drept de legiferare) emise în timpul mandatelor fostului președinte Traian Băsescu, în cadrul Serviciului Roman de Informații au fost create doua structuri care nu au personalitate juridica și care în fapt sunt unități militare, după cum urmează:

• Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor, înființat în urma Hotărârii CSAT nr. 0068/2002, prin care SRI a fost desemnat că “autoritate națională în domeniul realizării interceptărilor și al relațiilor cu operatorii de telecomunicații” (informația este relevata în preambulul Protocolului de Cooperare dintre PICCJ și SRI din februarie 2009 – declasificat la 29.03.2018). Prin aceasta unitate militara sunt interceptate toate comunicațiile telefonice din Romania (telefonie fixa, GSM etc).
• Centrul National Cyberint, înființat printr-o alta hotărâre secreta a CSAT, cel mai probabil din 2009, prin care SRI a fost desemnat în calitate de “autoritate națională în domeniul cyberintelligence”.

Prin aceasta unitate militara sunt interceptate toate comunicațiile purtate prin intermediul Internetului (bazele de date din site-uri, chat-uri, posta electronica/mail etc).

În fapt, în legislația publica a României, nu exista niciun act normativ prin care aceste entități să fi fost vreodată înființate, desi asemenea structuri care se erijează în “autoritate națională” în domeniul comunicațiilor de orice natura interferează flagrant cu drepturile fundamentale ale omului, pe care le restrâng fară a avea o lege de abilitare emisa de Parlamentul României, care să le înființeze că instituții și să le acorde o structura organizatorica și reguli de funcționare.

De altfel, apetitul Serviciului Roman de Informații în a încalcă brutal Drepturile Omului în Romania a fost dovedit public prin demascarea protocoalelor de colaborare încheiate în 2009 și ulterior în 2016 intre PICCJ și SRI, protocoale declarate ilegale (în totalitate cel din 2009 și parțial ilegal cel din 2016) de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 26/2019 publicata în MO nr. 193/12.03.2019.

Este de notorietate că prin colaborarea ilegala cu marile parchete, în special cu DNA, Serviciul Roman de Informații a fost complice la generarea unor abuzuri incomensurabile, cu afectarea dreptului la viață, demnitate și la un proces echitabil a mii de romani trecuți abuziv prin proceduri judiciare interzise de lege și în care SRI și-a atribuit cu de la sine putere rol de organ de urmărire penala.

Astfel, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 51/16.02.2016 publicata în MO nr. 190/14.03.2016, s-a interzis SRI să mai îndeplinească activități specifice organelor de urmărire penala, pe care acest serviciu le derula pe linia imixtiunii în dosare și a interceptării comunicațiilor, în principal prin intermediul Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor (unitate militara).

În urma Deciziei Curții Constituționale nr. 51/16.02.2016, SRI a fost pus în situația de a abandona activitatea ilegala de urmărire penala, însă pentru a se acoperi lipsa de legalitate a calității sale de “autoritate națională” în materia interceptării comunicațiilor, în timpul Guvernului Ciolos a fost emisa OUG nr. 6/2016 privind unele masuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse în procesul penal, publicata în MO nr. 190/14.03.2016.

Prin OUG nr. 6/2016, a carei neconstitutionalitate o invocam – cu precizarea că din 2016 și până în prezent, în mod inexplicabil, Ordonanță nu a fost supusa controlului parlamentar potrivit art. 115, pct. (7) din Constituția României –, a fost introdusa pentru prima data în legislația publica a României sintagma “Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI”, desi anterior emiterii Ordonanței, așa cum am precizat mai sus, nu a existat niciun act normativ public care să fi dispus înființarea Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor.

Concret, în cuprinsul OUG 6/2016 au fost inserate următoarele texte:

Art. ÎI. – Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1. După articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 30 indice 1, cu următorul cuprins:

Art. 30 indice 1. – (1) Semestrial sau ori de cate ori este nevoie, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifica modul de punere în aplicare în cadrul Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații, cu modificările și completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penala.

(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face în condițiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativa a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Art. IV. – Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, după alineatul 1 se introduc doua noi alineate, alineatele 2 și 3, cu următorul cuprins:

„Pentru relația cu furnizorii de comunicații electronice destinate publicului, Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Roman de Informații este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale. La cererea organelor de urmărire penala, Centrul asigura accesul nemijlocit și independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala. Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 30 indice 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificările și completările ulterioare”.

Chiar daca Art. ÎI al Ordonanței face vorbire despre Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor că fiind „prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații”, precizam că sintagma: „modul de punere în aplicare în cadrul Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații” constituie o înșelătorie legislativa, întrucât art. 8 alin. 2 din Legea 14/1992 a fost introdus prin aceeași Ordonanță de urgenta.

Că urmare a acestei înșelătorii legislative, daca azi se citește separat Legea 304/2004 modificata, cetățenii înțeleg că Centrul ar fi fost înființat încă din 1992, prin articolul 8 din Legea 14/1992, când de fapt art. 8 a introdus pentru prima data în legislația României sintagma „Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor” prin aceeași OUG nr. 6/2016. Practic, prin OUG nr. 6/2016 s-a comis o înșelătorie legislativa de proporții, pentru a crea impresia celor care lecturează azi Legea 304/2004 că Centrul ar fi fost înființat încă din 1992, când în fapt el nu a fost niciodată înființat până în prezent printr-un act normativ public.

În concluzie, semnatarii OUG nr. 6/2016 (fostul premier Dacian Julien Ciolos și fosta ministra a Justiției, Raluca Alexandra Pruna) au introdus în legislația României o instituție – Centrul National pentru Interceptarea Comunicațiilor – care nu exista din punct de vedere juridic, în sensul că nu a dobândit niciodată personalitate juridica și nu a fost niciodată înființată printr-un act normativ public, cu valoare de lege, care să fie opozabila cetățenilor României.

Legiferarea unei instituții printr-o ordonanță de urgenta a încălcat art. 115, pct. (6) din Constituția României potrivit căruia: “Ordonanțele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”.

Activitatea Centrului National de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI continua nestingherita și în prezent, iar prin intermediul acestei pretinse “autorități naționale” sunt interceptați milioane de cetățeni, fară să existe o lege de abilitare emisa de Parlamentul României.

Prin art. IV pct.2 al OUG nr. 6/2016 s-a introdus în cuprinsul art. 13 din Legea 14/1992 prevederea potrivit căreia, prin excepție, organele SRI pot fi desemnate organe de cercetare penala, conform art. 55 alin. 5 și 6 CPP, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica.

Întrucât OUG nr. 6/2016 a abilitat Centrul National pentru Interceptarea Comunicațiilor și organele SRI să desfășoare activități care restrâng dreptul la viață privata, la secretul corespondentei, precum și cel la un proces echitabil, apreciem că s-a încălcat flagrant atât art. 115 pct. (6) din Constituție, care interzice adoptarea de ordonanțe de urgenta în domeniul legilor constituționale, al drepturilor și libertăților fundamentale, precum și art. 21 pct (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 26 privitor la viață privata, art. 28 privitor la secretul corespondentei, art. 61 pct (1) din Constituția României.

Totodată, art. IV pct 1 din OUG nr. 6/2016 prevede că urmează a se încheia ”protocoale de cooperare” intre Serviciul Roman de Informații cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne precum și cu celelalte instituții în cadrul cărora își desfășoară activitatea organele judiciare. Culegerea de probe nu se poate face în baza unor protocoale, ea putandu-se face numai în baza unei proceduri stabilite prin lege.

Prevederile art. IV pct 1 din OUG nr. 6/2016 încalcă dispozițiile art. art. 1 alin. (4) și art. 61 alin. (1) din Constituție, art. 124 din Constituție, art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 26 din Constituție, art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituție, art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituție (fiind aplicabile mutatis mutandis cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 26/2019), precum și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Dispozițiile art. I, ÎI și IV din OUG nr. 6/2016 încalcă cele statuate de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 51/2016, nr, 302/2017, nr, 22/2018, nr. 734/2017, nr. 26/2019.

În economia textului, solicitam Curții să facă extinderea și să analizeze toate aceste articole care sunt în sinergie, întregul lor conținut fiind în contradicție cu deciziile CCR și încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii”.