Deputații Raisa Enachi și George Badiu, membri în Comisia juridică, de disciplină și imunități, au anunțat că AUR ia în calcul atacarea deciziei de desfiintare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
„Proiectul de Lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a fost dezbătut în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, într-un ritm galopant, în doar de cinci ore. (…) După lungi dezbateri pro şi contra asupra acestui Proiect de Lege, plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de primă cameră sesizată, pe 24 martie, l-a şi adoptat cu 171 de voturi pentru şi 136 împotrivă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desfiinţarea SIIJ din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se o serie de măsuri tranzitorii care decurg din această operaţiune.
Totodată, s-a propus abrogarea sancţiunii care priveşte organizarea, funcţionare şi competenţa acestei Secţii din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi instituirea unor dispoziţii referitoare la situaţia personalului şi a dosarelor aflate pe rolul Secţiei la data intrării în vigoare a acestei legi.Propunerea nu oferă garanţii eficiente şi nu scoate în evidenţă principiul independenţei justiţiei care vine să protejeze cetăţeanul, nu judecătorul şi procurorul”, a declarat deputata Raisa Enachi.
Aceasta a subliniat că o posibilă soluție ar fi reformarea SIIJ, dar nicidecum desființarea ei.
La rândul său, deputatul George Badiu avertizează că după desființarea Secției speciale urmează atacurile din partea DNA.
„Curățarea DNA-ului de lepre nu s-a făcut și nici nu se vrea să se facă, pentru că DNA-ul este folosit ca armă politică. Ați mai auzit ceva de DNA de când a plecat Codruța Kovesi? Nimic nu mai face DNA-ul. N-ați mai auzit și nu veți mai auzi până nu se scapă de acest SIIJ, după care o să înceapă jihadul”, a spus deputatul AUR George Badiu.