ATENȚIE, PĂRINȚI: Vaccinarea copiilor pentru COVID este un joc de noroc periculos! O Ruletă Rusească! Avertizări clare din partea oamenilor de știință din întreaga lume. În România, atentatul a început la Colegiul ce poartă numele lui Mihai Eminescu

Întîmplător, așa cum primul bărbat vaccinat în lume, în Marea Britanie – acum proaspăt decedat – purta numele simbolului național britanic William Shakespeare, în România atentatul la adresa integrității și sănătății copiilor a început la Botoșani, locul nașterii simbolului național al României, Mihai Eminescu, la Colegiul Național ce poartă chiar numele Românului Absolut, unde ieri, 25 mai 2021, prin inconștiența părinților și cadrelor didactice aservite sistemului, au fost vaccinați zeci de elevi cu vârste între 16 și 18 ani. De ziua copiilor, 1 iunie, sistemul le pregătește o vaccinare în masă, printr-un „maraton” al injectării cu seruri experimentale, ce au produs deja suficiente decese ca să ridice un grav semnal de alarmă oricărei persoane responsabile, care se poate documenta cu privire la tratamentele salvatoare în cazul contractării virusului.

Elevii injectați ieri experimental au avut nevoie de acordul părinților pentru a fi imunizați. „Este un câștig pentru că ei nu mai apelează la platforma națională
pentru programare și nu mai trebuie să piardă timp pentru asta. În al
doilea rând, se apropie examenele naționale și copiii trebuie să fie
pregătiți, trebuie să se protejeze pe ei și să fie prezenți la examen”, a
afirmat directoarei Colegiului, Cristina Chiriac. Reamintim că nu mai este necesară programare pentru vaccinare așa că afirmația directoarei este aberantă din start.

Colegiul „Mihai Eminescu” este primul liceu din Botoșani care participă la campania de vaccinare colectivă a elevilor, ne informează Agerpres. „Au fost 30 de
copii înscriși pe lista de vaccinare cu acordul părinților”, a declarat
directorul Direcției de Sănătate Publice, Monica Adăscăliței. Vaccinarea a fost făcută de cadrele medicale ale DSP.

O PETIȚIE ONLINE a fost lansată deja în România contra vaccinării copiilor. O puteți semna AICI.

Prestigioasa organizație înființată de faimosul avocat american Robert F. Keneddy JrChildren’s Health Defense /   Apărarea Sănătății Copiilor ne oferă un studiu complex privind pericolele vaccinării, tradus pentru ActiveNews de colaboratoarea noatsră Irina Bazon, căreia îi mulțumim. Îl redăm mai jos:

Avertismentele sunt clare: vaccinarea copiilor este un joc de noroc

Big
Pharma și oficialii guvernamentali din domeniul sănătății îi
ademenesc pe părinți și adolescenți să facă vaccinul,
promițându-le o reluare a evenimentelor sociale și revenirea la
viața normală, ignorând, în același timp, potențialele efecte
adverse și riscul „minuscul” pe care îl prezintă COVID în
cazul copiilor, informează The Defender.

Acum
un deceniu, cercetători din Ohio deplângeau dificultatea recrutării
de copii pentru studii clinice. În articolul „Recrutarea, în cercetarea pediatrică, pentru testarea
medicamentelor: atragere fără constrângere”, publicat în
revista Pediatrics, cercetătorii au identificat bariere precum
„provocarea de a stabili plăți adecvate pentru participare, care
să nu fie coercitive”, „necesitatea de a obține consimțământul
părinților” și „chestiunile de etică”.

În
privința COVID-19,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

%d blogeri au apreciat: