Aproape 130.000.000 de lei! Crescătorii de suine și de găini din Timiș pot primi ajutoare excepționale – Ziua de Vest

Crescătorii de suine și din sectorul avicol din Timiș pot primi ajutoare excepționale. Ei pot fi fermieri de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar.

În ședința Guvernului din 24 august 2022 a fost adoptată o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin și avicol. Beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar.

„Fermierii români au priceperea și puterea de muncă pentru a produce hrană de calitate care să răspundă nevoii de consum a țării. În contextul acestui an dificil pentru agricultura românească, le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a continua să aducă în piețe și în galantare produsele românești, de care să se bucure tot mai mulți consumatori. Aceste ajutoare excepționale dedicate sectoarelor creșterii porcilor și păsărilor, la fel ca ajutoarele excepționale pentru sectorul vegetal, pe care le-am adoptat săptămâna trecută, au rolul de a stimula producția românească pentru asigurarea securității alimentare a României”, a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel:

a)  63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă;

b) 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.

Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel:

a) 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro,

 » sursa: ziuadevest.ro