Apelul liberalilor către brașoveni: 4 minute pentru 4 buletine de vot

Apelul liberalilor către brașoveni: 4 minute pentru 4 buletine de vot

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, dar și primarul Brașovului, George Scripcaru, le-au solicitat vineri brașovenilor să meargă la vot. De asemenea, amândoi au precizat că oamenii nu trebuie să se teamă de o eventuală infecție cu noul coronavirus.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, consideră că prezența la vot în 27 septembrie va fi bună.


„Nu cred că oamenii au motive să se teamă, atâta vreme cât vedem că în viața de zi cu zi sunt momente în care ajungem în supermaket sau în alte zone în care vedem că există o aglomerare. Și în secțiile de votare sunt valabile aceleași reguli de protecție, de la dezinfectarea mâinilor la purtarea măștii. Îi îndemn pe brașoveni să meargă la vot. Este foarte important ca acest drept civic pe care îl avem fiecare dintre noi să ni-l exercităm. Acest drept a fost câștigat cu foarte multe greutăți. Trebuie să mergem la vot, pentru  a nu da vina peste patru ani că, de fapt, nu suntem responsabili și nu ne-am implicat în procesul electoral”, a declarat Adrian Veștea.


La rândul său, primarul Brașovului a declarat că au apărut mesaje publice prin care li se sugera oamenilor că, mergând la vot, riscă să se infecteze cu noul coronavirus. De altfel, și el a subliniat faptul că în secțiile de votare s-au luat toate măsurile de protecție. Ba mai mult, a anunțat că de la bugetul local vor fi plătiți angajații școlilor care vor lua temperatura alegătorilor la intrarea în clădirea în care sunt secțiile de votare.


„Duminică, fiecare brașovean trebuie să își aloce patru minute pentru patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru președintele Consiliului Județean Brașov, unul pentru Consiliul Local și unul pentru Consiliul Județean”, a mai spus Scripcaru.

 » Aflați mai multe detalii…