Amenințare falsă cu bombă în Capitală. SRI a invervenit în urma unui apel la 112

ACTUALIZARE. Intervenția pirotehniștilor ajunși în Sectorul 6 din Capitală, acolo unde a fost identificată o valiză suspectă, s-a încheiat. S-a constatat că a fost vorba de o alarmă falsă. 

Alertă cu bombă în Sectorul 6 al Capitalei. Geniștii au fost chemați din cauza unei genți suspecte, timp în care patru imobile din zona respectivă au fost evacuate. 

Serviciul Român de Informații intervine în Sectorul 6 al Capitalei, în urma unui apel la 112.

A fost sesizată prezența unei valize suspecte în spatiul public, iar în acest moment la fața locului se află o echipă pirotehnică.

„Specialiștii pirotehniști desfășoară activități alături de reprezentanții Poliției”, transmite SRI.

Autoritățile au decis evacuarea a patru imobile, se mai arată în informare.

Editor : A.A.

 » sursa: www.digi24.ro