Alin Coleșa (AUR): Vom apăra autonomia universitară împotriva unor amestecuri de ideologie politică neo-marxistă

La propunerea Ministerului Educației, universitățile sau entitățile de cercetare din România sunt obligate să adopte un Plan de Egalitate de Gen, care constituie un criteriu de eligibilitate pentru viitoarele proiecte de finanțare. În acest context, deputatul AUR Alin Coleșa susține, într-o adresa transmisă Ministerului Educației, că se promovează o construcție artificială, așa-zis culturală, cu puternică încărcătură de ideologie politică de natură neo-marxistă în contradicție cu realitatea, biologia și logica.

Se promovează la nivel de învățământ și cercetare-inovare o politică absurdă, nocivă, specifică progresismului neo-marxist, care duce la bulversarea relațiilor sociale, la hiper-sexualizarea copiilor, la distrugerea societății fundamentate valorile esențiale: pe credință, pe familia tradițională, pe respect față de trecut și reperele lui morale, și lista poate continua„, a declarat deputatul AUR Alina Coleșa.

Deputatul Alianței pentru Unirea Românilor Alin Coleșa se angajează să lupte pentru instituții de învățământ libere de activități de natură politică de natură neo-marxistă, pentru un concept al egalității de șanse între bărbați și femei real, de bun simț, care ține de normalitate, creștin-conservator. Mai mult, Coleșa susține că, alături de AUR, va apăra autonomia universitară împotriva unor amestecuri de ideologie politică neo-marxistă, care sunt impuse universităților, împotriva oricăror reglementări legislative naționale și va trage la răspundere pe cozile de topor care promovează acest GEP/PEG ilegal.

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) este o instituție aflată în componența Ministerului Educației, care decide ce și cum se finanțează învățământul superior, cercetarea și inovarea la nivel național.

Prin PEG/GEP Unitatea Horizon Europe a UEFISCDI impune ideologia politică de gen în universități și institute de cercetare-dezvoltare într-o formă dintre cele mai dure:

  • înlocuiește conceptul de sex biologic cu cel de gen;
  • distruge așa-zise stereotipuri de gen false;
  • distruge rolul esențial al femeii în creșterea copiii și educația copiilor;
  • Impune o egalitate (mai degrabă o superioritate) numerică forțată și nocivă între femei și bărbați în toate sectoarele educaționale și economice. Un scop fals, nociv, deoarece sunt domenii de activitate specifice unui anumit sex. Nimeni nu privește ca ceva nociv faptul că femeile reprezintă majoritatea personalului din învățământ (în special cel preșcolar și preuniversitar) și din sistemul de sănătate.
  • Impune protocoale de recrutare care vizează egalitatea de gen;
  • Este impusă desemnarea unui ofițer responsabil cu GEP la nivelul fiecărei facultăți și a unui responsabil cu GEP la nivelul fiecărui departament. Asistăm la o politizare structurală a instituțiilor de învățământ superior, la desemnarea unor ofițeri politici până la ultima unitate organizatorică a universităților și a institutelor de cercetare.