Alianța pentru Unirea Românilor, altfel de politică: Candidați prin contract la alegerile din 2020

Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) lansează campania „Angajăm primar”, un demers inedit prin care pune la dispoziția potențialilor candidați la alegerile locale atât platforma electorală, cât și expertiza și documentele necesare.

Astfel începând de astăzi, 20 decembrie 2019, românii dornici să candideze la alegerile locale şi parlamentare din 2020, se pot înscrie pe site-ul Alianței pentru Unirea Românilor. „Potențialii candidați vor trece anumite probe şi un interviu cu experţi din administraţia locală şi din mediu privat, şi după stabilirea pe fiecare unitate administrativ-teritorială a fiecărui candidat de către comisia de experţi, va începe popularizarea şi munca propriu-zisă pentru aceste candidaturi. Aşa că, îndemnăm toţi românii să candideze, fără a fi nevoie să îşi asume o afiliere politică sau alta. Ştim cu toţii cum se fac listele electorale, cum se ajunge să votăm astăzi, liste întregi de oameni despre care nu ştim nimic, dar de regulă, sunt amanţi, rude, prieteni, reprezentanţi ai unor grupuri de interes. Vrem să schimbăm modul de a face politică în România, şi tocmai de aceea, vom avea un proces transparent de a selecta oameni din afara partidului şi din afara găştilor de interese”, a declarat George Simion, liderul partidului AUR, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul formațiunii.

O altă premieră în politica românească este faptul că programul candidaților va fi semnat direct cu fiecare alegător sub forma de contract, iar formațiunea politică va fi garantul respectării acestuia. Fiecare contract semnat și nerespectat atrage pierderea sprijinului politic, respectiv a funcției. „Este un alt fel de a face politică, este o modalitate de a ne poziţiona fără baroni, jocuri de culise şi vrem să fim în afara modelului de politician de acum”, a mai adăugat George Simion.

Totodată, liderul AUR a specificat că partidul va sprijini candidaţii, atât în precampanie şi campanie, cât şi pe parcursul celor patru ani de mandat. „Vrem să reprezentăm o schimbare pentru clasa politică din România şi tocmai de aceea, majoritatea candidaţilor vor fi din afara membrilor noştri de partid. Este oferta pe care o facem românilor. De la recrutarea, stabilirea ţintelor şi definirea campaniei pentru viitorii candidaţi, până la suportul juridic şi organizaţional, pas cu pas, pe toată perioada precampaniei, campania de strângeri de semnături şi campaniei electorale propriu-zise, până la cei patru ani de mandat pe care ei îi vor avea în calitate de primari, consilieri locali, judeţeni şi preşedinţi de consiliu judeţean”, a explicat Simion.

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat și soluția pentru întoarcerea românilor plecați în străinătate – implicarea în comunitatea locală din țară, aspect realizabil în două etape: prima etapă este participarea la alegerile locale din 2020, iar a doua etapă vizează realizarea proiectelor în beneficiul comunității.

Românii din diaspora sunt AUR pentru România. În statele de adopție au dobândit experiență, au căpătat deprinderi practice, au muncit pe brânci, au construit rețele acolo unde s-au stabilit. Ingenioși, creativi și serioși, românii plecați peste hotare reprezintă o șansă pentru dezvoltarea comunităților locale din țară. Din Marea Britanie în Italia, din Spania în Germania sau Franța, îi invităm ca din ambasadori ai României să devină primari sau consilieri de România”, a îndemnat George Simion.

Preluat: https://infoprut.ro/56278-alianta-pentru-unirea-romanilor-altfel-de-politica-candidati-prin-contract-la-alegerile-din-2020.html

Lasă un răspuns