Noi vom ieși astăzi în Piața Victoriei și nu acceptăm acolo slugi ale rușilor și PSD-iști ca Adrian Severin. Protestul din Piața Victoriei este al românilor liberi nu al politicienilor care au jefuit în ultimii 30 de ani această țară.
Ca militant unionist știu foarte bine cine este acest Adrian Severin care în 1997 a semnat pentru cedarea pământurilor românești furate de Uniunea Sovietică. Fostul pușcăriaș, Adrian Severin este cel care l-a întâmpinat la București pe Iurie Roșca la așa-zisele lansări de carte, unde promovează propaganda lui Putin. Anume Severin a argumentat de fiecare dată la evenimentele marca Sputnik viziunea lui Roșca: și anume, că e bine ca România și Republica Moldova să rămână două state diferite. La ultima lansare de carte organizată la Bucureşti s-a constituit într-un prilej de înşiruire a unor idei promovate intens de trepăduşii regimului Putin, printre vorbitori aflându-se şi Adrian Severin.
Adrian Severin a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în Parlamentul European, unde PSD-istul a acceptat bani pentru susținerea unor amendamente false alături de europarlamentarul austriac Ernst Strasser, și de un altul, sloven. Severin avea să fie eliberat după doar un an și două luni de închisoare, odată cu austriacul, numai că acesta din urmă și-a recunoscut fapta și nu a avut niciodată obrăznicia de a susține că ar fi fost victima vreunui ,,stat paralel”. Severin a avut oripilanta nesimțire de a se considera ,,condamnat politic”, ceea ce reprezintă o mizerabilă insultă de proporții la adresa adevăratelor victime ale represiunii comuniste. Anume el susține că toate condamnările pentru fapte de corupție din ultimii ani ar fi similare cu represiunea comunistă de la finalul anilor ’40 și începutul anilor ’50.
Sunt convins că aducerea lui Severin în Piața Victoriei este doar o manevră pentru a discredita protestele legitime ale bucureștenilor. Astfel de provocări se încearcă și prin nerespectarea, în Piața Victoriei, distanțării sociale.
În ciuda acestor lucruri, Alianța pentru Unirea Românilor participă la proteste de stradă sâmbătă și duminică (16 – 17 mai 2020) pe toți cetățenii nemulțumiți de modul în care Guvernul Orban și Președintele Johannis au gestionat criza de sănătate publică generată de virusul SarCov-2, prin încălcarea Constituției, a drepturilor și libertăților, prin cenzura presei și achiziții de echipamente sanitare la prețuri nejustificat de mari. Vom fi acolo și ca să ajutăm la respectarea normelor de siguranță sanitară!
Preluat: https://georgesimion.ro/stiri/2533/adrian-severin-nu-te-vrem-in-piata-victoriepi-sclavule/