Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor Blue Air Aviation

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, informează miercuri AFM, printr-un comunicat.

„În urma solicitării transmise în dimineaţa zilei de 7 septembrie 2022, de eşalonare la plată a obligaţiilor restante la Fondul pentru Mediu şi a transmiterii documentaţiei necesare pentru începerea procedurii de eşalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation SA şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei”, se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

AFM subliniază în comunicat că, în data de 3 mai 2022, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a transmis către Administraţia Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire şi încasare a penalităţii în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon.

În baza acestor informaţii, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toţi operatorii economici, inclusiv pentru compania Blue Air Aviation, ca urmare a nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societăţii la data de 13 mai 2022 şi care avea termen scadent de plată la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

„Decizia de impunere nu a fost contestată şi s-a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eşalonare la plată a creanţelor la Fondul pentru Mediu.

 » sursa: www.replicaonline.ro