Acuzată de DIICOT că a spălat şpăgi destinate medicilor printr-un cont al Mănăstirii Sfintei Cruci, maica Mina a fost achitată definitiv!

Stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, Maria Bădilă, a fost achitată definitiv în procesul în care procurorii DIICOT o acuzau că printr-un cont bancar al lăcaşului a spălat aproape 1 milion de lei, şpăgile date de producătorul de medicamente Ropharma medicilor care trimiteau pacienţii la farmaciile firmei. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş este definitivă.

Soluţia a fost pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute, la 9 ani după trimiterea în judecată a dosarului în care stareţa a fost inculpată pentru constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani în formă continuată.

Potrivit portalului instanţei, pentru prima infracţiune, completul de judecată a stabilit în cazul Mariei Bădilă că fapta nu există, iar în cazul celei de spălare de bani în formă continuată, că nu este prevăzută de legea penală.

Bani pentru medici

Stareţa Mina, pe numele laic Maria Bădilă, a intrat în atenţia procurorilor DIICOT în vara anului 2012, ca urmare a unei sesizări din oficiu a poliţiştilor de Crimă Organizată din Târgu Mureş, care aflaseră că agenţii sucursalei din Mureş a Ropharma recompensau medicii care trimiteau pacienţii la farmaciile firmei, plătindu-i „la negru”, printr-un circuit financiar nelegal.

Concret, ca să poată justifica plăţile către aceşti „colaboratori”, Ropharma sponsoriza periodic Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea cu bani care, însă, ulterior erau viraţi în conturile unor salariaţi de încredere ai firmei sub diverse pretexte, ca de pildă achiziţie de tablă, cherestea, răsaduri, ceară, muguri de pin, răşină, lemn pentru iconostas etc.

La rândul lor, angajaţii Ropharma care jucau rolul de furnizori ai acestor mărfuri ridicau banii şi îi returnau firmei, închizând circuitul. Caruselul era profitabil de două ori căci, pe lângă faptul că „albea” banii daţi medicilor, sponsorizările puteau fi şi deduse din impozitele pe care firma le datora statului.

 » sursa: ebihoreanul.ro