Accor a obținut cinci premii la Gala TopHotel Awards, unul fiind pentru hotelul Mercure Timișoara

Accor, lider mondial în domeniul ospitalității, anunță cu mândrie recunoașterea extraordinară de care s-a bucurat la Gala TopHotel Awards ce a avut loc săptămâna trecută la București, unde a obținut cinci premii.

Grupul Accor a obținut locul întâi la categoria Măsuri excepționale de igienă și siguranță în domeniul ospitalității. Premiul celebrează dezvoltarea, implementarea și lansarea cu succes a etichetei ALLSAFE, în întreaga rețea Accor. Grupul a fost primul care a adus pe piața hotelieră un protocol de curățenie inteligent și audiat independent, dezvoltat în aprilie 2020 în colaborare cu Bureau Veritas. Eticheta ALLSAFE reprezintă cele mai înalte protocoale și standarde de curățenie ale Accor și oferă siguranța că aceste standarde sunt respectate în hotelurile din întreaga lume.

Mercure Timișoara, primul hotel al grupului Accor din Timișoara, deschis anul trecut în octombrie, a fost premiat cu distincția Cea mai bună Investiție în Inovație și Tehnologie, pentru serviciile sale digitale de ultimă generație și Certificarea Breeam Outstanding. Hotelul a câștigat și locul 3 la categoria Deschiderea Hotelieră a Anului.

ibis Styles Bucharest City Center, primul hotel deschis în România anul trecut, la scurt timp după ridicarea carantinei, a câștigat locul 2 la categoria Deschiderea Hotelieră a Anului. Mai mult, Alina Vlădulescu, liderul excepțional al echipei hotelului, a câștigat titlul pentru Cel mai Bun Manager de Hotel al Anului.

Călin Ile, Manager General al ibis Timișoara, a primit, în numele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), premiul Industry Hero, pentru sprijinul adus ospitalității în ultimul an.  

“Premiile obținute la Gala TopHotels confirmă pasiunea, reziliența, creativitatea și dedicarea echipei Accor. Am fost alături de partenerii noștri zi de zi în ultimul an și suntem bucuroși să vedem eforturile noastre, dar și pe ale lor, recunoscute.

 » sursa: ziuadevest.ro