A murit doctorul diabetolog Amorin Popa, unul dintre cei mai reputați medici din Bihor

Profesorul Amorin Popa, unul dintre medicii emblematici din Bihor și cel mai titrat specialist în boli de nutriție și metabolice, a încetat din viață în noaptea de joi spre vineri, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, unde a și lucrat în cea mai mare parte a carierei. Medicul suferea de mai multe afecțiuni cardiace și neurologice, iar colegii săi nu au mai putut să-l salveze.

Vestea a fost dată vineri dimineață de doctorița Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor din Bihor, pe contul de Facebook propriu. „Cu profundă tristețe anunțăm plecarea prematură dintre noi a domnului profesor Popa Amorin”, a scris aceasta.

Dr. Pantiș a declarat BIHOREANULUI că decesul a fost înregistrat la ora 1 a zilei de vineri, 4 martie, în secția ATI a Spitalului Județean, unde medicul era îngrijit de mai multe zile.

Managerul Spitalului Județean, dr. Lucia Daina, a precizat că profesorul Amorin Popa fusese internat inițial în secția de Interne, din cauza mai multor afecțiuni cardiace și neurologice a căror agravare a necesitat transferarea sa în secția de Terapie Intensivă, cu circa două săptămâni în urmă.

În vârstă de 64 de ani, dr. Amorin Popa s-a născut în Câmpulung Muscel, județul Argeș, și a urmat cursurile școlii generale și ale Liceului Emanuil Gojdu în Oradea, pe care l-a absolvit ca șef de promoție, după care a studiat la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj.

El și-a început cariera la Spitalul Teritorial Aleșd, specializându-se apoi în Boli Interne la Spitalul Municipal din București, de unde a revenit în Oradea, activând la Spitalul Județean, la Direcția de Sănătate Publică Bihor și la Facultatea de Medicină și Farmacie, unde a urcat, pe rând, prin concursuri, treptele ierarhiei universitare, până la gradul de profesor.

A fost doctor în științe medicale,

 » sursa: ebihoreanul.ro