A fost reținută femeia cu macetă, implicată în agresiunea din trafic, în București. Bărbatul, plasat sub control judiciar

Miercuri după amiază a fost audiată și femeia implicată în atacul din trafic care a avut loc în București. În imagini, tânăra apare lovind autoturismul cu piciorul, iar la un moment dat se întoarce la autoturism și scoate o macetă, potrivit poliției. Femeia de 22 de ani a fost reținută.

Cercetările sunt continuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Marți seara, polițiști de la Secția 7 Poliție au reținut un bărbat de 30 de ani, cercetat pentru mai multe infracțiuni. Duminică seara, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe. În jurul orei 21:00, conform unor imagini, un conducător auto a fost filmat când lovește cu o crosă de golf o altă mașină, aflată în trafic, iar persoana care îl însoțea a lovit același autoturism cu piciorul.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Secției 7, a fost identificată persoana vătămată, un bărbat de 35 de ani. Acesta a fost audiat, dar și-a rezervat inițial dreptul de a formula plângere penală, plângere pe care a depus-o luni seara, se arată într-un comunicat al poliției.

În urma investigațiilor a fost identificat și depistat bărbatul violent, dar și autoturismului acestuia. A fost audiat și rețint, ulterior acesta fiind plasat de judecători sub control judiciar.

Editor : Liviu Cojan

 » sursa: www.digi24.ro