George Simion: reindustrializarea României este o necesitate în aceste momente

În cadrul unei emisiuni realizate de postul TV b1, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, a declarat că în această perioadă grea, în care economia românească este pusă la grea încercare trebuie să ne respectăm unii pe alții și să fim un exemplu de bună convețuire.

George Simion consideră că legiferarea trebuie făcută în interesul micilor întreprinzători români. Iar legea să fie lege, atât pentru români, cât și pentru străini.

„Lecția pe care trebuie să o învățăm din această criză este aprecierea capitalului românesc. Institutul Cantacuzino a fost închis și importăm vaccinuri din alte țări. În plină pandemie ne-am trezit că nu avem sistem sanitar. Fiecare țară este pentru ea.” a mai spus George Simion.

Reindustrializarea României este o necesitate în aceste momente.

George Simion propune „să facem măști în România, să donăm sânge, căci este nevoie în continuare de sânge în spitale, să identificăm producătorii români din fiecare județ și să-i promovăm, să-i ajutăm să-și vândă producția la care au muncit din greu.”

George Simion este președintele Partidului pentru Alianța Românilor, prescurtat AUR. El a reușit la alegerile europarlamentare să strângă mai mult de 120 000 din voturile românilor.

Preluat: https://60m.ro/george-simion-reindustrializarea-romaniei-este-o-necesitate-in-aceste-momente/

Lasă un răspuns