Săuleanu și USR Plus, protest „Fără dosar cu șină!”, în fața primăriei Craiova și CJ Dolj

Săuleanu și USR Plus, protest „Fără dosar cu șină!”, în fața primăriei Craiova și CJ Dolj

– Posted on 13 September 2020Posted in: Comunicate, Politică

Adepții USR Plus, în frunte cu candidatul la primăria Craiova Lucian Săuleanu, au protestat ieri seară în fața principalelor instituții administrative din municipiu, asumându-și un efort de debirocratizare a administrație locale.

„USR PLUS a organizat astăzi, 12 septembrie, o acțiune tip manifest în fața Primăriei Craiova și a Consiliului Județean Dolj pentru a întări percepția publică privitoare la birocrația excesivă din administrație.


La acțiune au fost prezenți candidații USR PLUS pentru alegerile locale: Lucian Săuleanu, candidat pentru Primăria Craiovei, Silviu Bratu, candidat pentru Consiliul Județean Dolj și viitori primari din Dolj și consilieri locali și județeni ai USR PLUS.


Ca simpli cetățeni, ne confruntăm zi de zi cu această cutumă moștenită din comunism și pierdem zeci de ore pe an din cauza lipsei de respect pentru cetățean.


Ca politicieni, avem în spate inițiative concrete privind procesul de debirocratizare, începute în vremea Guvernului Dacian Cioloș („Comisia de tăiat hârtii în administrație”) și continuate prin parlamentarii USR (eliminarea ștampilei în administrație – proiect al senatorului Cristian Ghica).


Dorim să continuăm reforma administrativă a statului și la nivel local. USR PLUS reprezintă vocea și acțiunea cetățenilor de rând care au intrat în politică pentru a se asigura că lucrurile chiar se schimbă.


Simplificarea procedurilor administrative sunt un semn de respect și de grijă față de timpul și confortul oamenilor, în timp ce transparența din administrație este garanția eliminării corupției din sistemul public de stat. Amândouă se pot realiza prin digitalizare”, se arată într-un comunicat al USRPLUS.

 » Aflați mai multe detalii…