Novak Djokovic și arbitra de linie lovită (sursa foto: Herbert Maestre)
Liderul mondial, Novak Djokovic, a fost descalificat de la US Open, după ce a lovit o femeie arbitru de linie cu o minge. Sportivul va pierde toate punctele obținute la turneul american, dar și toate câștigurile obținute la turneul american.
Incidentul a avut loc în primul set al meciului cu Pablo Carreno Busta, locul 27 ATP, la scorul de 5-6, după ce adversarul lui Nole reuşise break-ul. Djokovic a trimis o minge către fundul terenului, lovind un arbitru de linie, dar spune el, fără vreo intenție de a face asta.
După 12 minute de pledoarie în fața arbitrilor, acesta nu a putu să-i înduplece pe aceștia: a fost descalificat. Djokovic a refuzat și conferința de presă după meci.
USTA (United States Tennis Association) susține că tenismenul sârb „a lovit mingea într-un mod periculos și neglijent, fără să țină cont de posibilele consecințe”.
Pentru că a fost descalificat, Djokovic va pierde toate punctele câştigate la US Open şi va fi amendat cu suma pe care a câştigat-o la acest turneu, pe lângă alte sancţiuni pe care le-ar putea primi pentru acest incident.”, se arată în comunicatul USTA.
Novak Djokovic adunase pentru calificarea în optimele actualei ediţii 180 de puncte şi 250.000 de dolari.
Campionul sârb a mai fost sancţionat cu 20.000 de dolari, pentru că nu a mers la conferinţa de presă de după meci.
Djokovic este numărul 1 mondial actualmente și campion la ediția trecută la US Open.
Starul sârb a ținut să transmită și un mesaj pe Instagram:
„Întreaga situație m-a făcut să fiu foarte trist şi să simt un gol pe dinăuntru. M-am interesat de cum se simte arbitrul de linie,