sursa: pixabay
După ce situația părea scăpată de sub control, sistemul sanitar fiind suprasolicitat de bolnavii de COVID-19, mulți pacienți murind în case, în orașul amazonian Manaus, epidemia a cedat, fără să fie luate niciun fel de măsuri, scrie Washington Post.
Apoi, deodată, numărul de internări a scăzut, de la un vârf de 1.300 de pacienți în mai la sub 300 în august. Rata deceselor a ajuns de la circa 120 de morţi zilnic la aproape de zero, iar orașul și-a închis spitalul de campanie.
Trebuie ținut cont că Brazilia a fost extrem de afectată de pandemie, cu 3,6 milioane de infectări și peste 114.000 de decese. Acum câteva luni, Manausul devenise etalonul în modul în care se manifestă coronavirusul într-o zonă săracă.
Nu există o explicație pe care oamenii de știință să o poată oferi pentru revenirea la normalitate, alta decât imunitatea de grup.
Factorii care au temperat manifestarea epidemiei în oraşe precum Manaus şi Guayaquil (Ecuador) – în care morţii erau lăsaţi pe străzi – rămân necunoscuţi, deocamdată – probabil un rol îl au modificări ale comportamentelor şi caracteristicile comunităţilor.
Jarbas Barbosa da Silva, directorul asistent al Organizaţiei sanitare Pan American, spune că o ipoteză este că Manaus a atins un vârf puternic în care rata de transmitere comunitară a fost atât de mare încât s-a produs ”un anumit tip de imunitate colectivă”.
Deși situat în mijlocul Amazonului, Manaus reprezintă un punct important în mai multe rute comerciale. Virusul a fost adus aici din China, Europa şi SUA şi s-a răspândit nedetectat, ca apoi numărul de infectări să explodeze şi să copleşească sistemul sanitar.
Primarul din Manaus, Arthur Virgílio Neto, a declarat că s-a străduit în van să determine oamenii să respecte distanţarea socială.