COVID-19: un studiu demontrează că virusul rămâne pentru mai mult timp în corpul copiilor și poate fi transmis chiar și după ce nu mai există simptome | .News

sursă foto: Pxfuel

Un studiu efectuat de cercetători din Coreea de Sud demonstrează că SARS-CoV-2 poate rămâne în corpul copiilor mai mult timp decât în corpul adulților, iar copiii pot transmite virusul chiar și după ce au scăpat de simptome, conform informației preluate de Ziare.com.

Conform cercetărilor care au fost publicate în jurnalul medical JAMA, majoritatea cazurilor de COVID-19 sunt greu de identificat în cazul copiilor, doar 8,5% dintre cazurile analizate fiind diagnosticate de la început. În plus, celule afectate de virus rămân în corpul copiilor pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea presupusă inițial de cercetători.

Dintre cei 91 de copiii care au luat parte la studiu, 22% au fost asimptomatici, iar 66,2% dintre aceștia au prezentat inițial simptome asociate unor altor afecțiuni decât COVID-19. În cazul a 24,5% dintre copiii, simptomele au început să apară târziu, doar după efectuarea testului.

La studiu au participat 91 de copii cu vârsta sub 19 ani. Studiul a fost efectuat în perioada 18 februarie – 31 aprilie, în 20 de spitale și două centre de izolare din Coreea de Sud.

 » Citiți mai multe…

Lasă un răspuns