Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat în data de 3 Mai, la Bruxelles, în fața sediului Comisiei Europene, un protest împotriva discriminării românilor cu privire la refuzarea aderării țării noastre la Schengen, față de modul în care agricultorii români sunt tratați de birocrația de la Bruxelles, dar și față de felul în care transportatorii noștri sunt umiliți.
Liderii AUR, împreună cu sute de români care muncesc din greu în Diaspora, au dus în Capitala Europei demnitatea, curajul și imaginea unei țări care își revendică locul în rândul statelor respectate.
Mesajul transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acela că românii nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua, iar drepturile noastre trebuie respectate la fel ca în cazul tuturor celorlalți cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene.
După ani de zile în care politicieni români plătiți cu munți de bani și răsplătiți cu privilegii regale au dus la Bruxelles umilința, trădarea de țară, ipocrizia și lașitatea cu care și-au cumpărat și păstrat funcțiile, AUR și sutele de români care au protestat la Bruxelles au arătat că România este o națiune puternică, demnă, care își apără interesele, resursele și cetățenii!
Sâmbătă, 6 Mai, ne întoarcem acasă!
În Capitala României vom striga într-un singur glas, din mii de piepturi, că nu mai vrem să ne vindeți pe nimic! Nu mai acceptăm să ne luați pădurile, resursele naționale, să ne impuneți reguli absurde și să ne tratați ca pe o colonie. Nu vă mai atingeți de viitorul acestei națiuni! Vrem să ne creștem copiii așa cum am făcut-o sute de ani, cu demnitate, cu respect și cu orice sacrificiu.
Pe 6 Mai venim să vă spunem în față tot ce nu ați vrut să vedeți și să auziți în acești ani de umilință, de trădare și de lașitate.