Deputatul AUR Antonio Andrușceac a criticat, în cadrul conferinței „Proiect de Țară: Educația României”, sistemul de evaluare care are loc în sistemul de învățământ românesc. Deputatul AUR susține că acest sistem trebuie regândit pentru corelarea ofertei de învățământ cu nevoia pieței de muncă. Proiectul de țară inițiat de AUR este singurul document politic serios care poate da speranță și siguranță românilor pe o perioadă medie și lungă de timp, iar Alianța este singurul partid capabil să genereze un astfel de efort național.
„Susțin intrarea în liceu exclusiv pe baza examenului. Să ajungi să vorbești de analfabetism funcțional în zona universitară este un lucru cât se poate de grav și este un lucru care arată că nivelul profesorilor a scăzut foarte mult și trebuie luate măsuri urgente. Doar dezbaterea ne poate duce către croirea unor legi corecte și a unor legi care pot fi ușor implementate. Doar în momentul în care eliminăm orice semn de întrebare și răspundem tuturor întrebărilor care ar fi împotriva unui proiect ne putem asigura de susținerea lui și de către celelalte forțe politice. Nu este un proiect al PSD, al PNL, ci ar trebui să fie un proiect pe termen mediu și lung care să creeze o perspectivă asupra ceea ce ne dorim să facem, cu modificările pe care ni le dorim să le facem în învățământ și direcția pe care trebuie să mergem, pentru că țara arată așa cum arată învățământul. Trebuie să croim un învățământ care să răspundă unor necesități”, a declarat deputatul AUR Antonio Andrușceac.
Din păcate, cifrele vorbesc cel mai bine despre degradarea sistemului nostru de educație.
Practic, doar 28% din absolvenții participanți la Bacalaureat au obținut medii de cel puțin 8,50, iar statisticile și studiile arată că 40% din absolvenți sunt analfabeți funcțional. Elevii știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce lecturează, așa s-ar defini, pe scurt, analfabetismul funcțional atât de prezent printre tinerii noștri. În anul pandemiei, numărul elevilor cu medii peste 8,50 a crescut cu peste 150.000, situație care stârnește îngrijorarea. Deși, la prima vedere, ar putea părea că școala online a adus numai avantaje procedeului educațional, în realitate vorbim despre note care nu sunt deloc corelate cu nivelul de informații pe care elevii îl stăpânesc.
Personalități publice, specialiști în mai multe domenii de activitate și reprezentanți ai unor partide neparlamentare au participat la prima conferință dedicată proiectului politic pe care AUR îl va prezenta la finalul acestei luni. „România. Tară eșuată?” este premisa de la care AUR propune o analiză profundă a stării actuale în care se găsește societatea românească și punctul de plecare pentru identificarea unor soluții serioase, durabile și eficiente de redresare.
La conferință au participat, printre alții și Gheorghe Piperea, Eugen Orlando Teodorovici, Radu Ghidău, Marian Cucșa, Cosmina Cerva, Norica Nicolai, Mohammad Murad, Dorin Iacob, Mugur Mihăiescu (Garcea), Dumitru Coarnă și Dumitru Danteș.