SUA anunță un nou ajutor militar pentru Ucraina. Lloyd Austin: „Constatăm succesul evident al eforturilor noastre comune pe front”

Statele Unite vor livra Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 675 milioane de dolari, a anunţat joi secretarul apărării, Lloyd Austin, la baza americană Ramstein din Germania, unde s-au reunit aliaţii Kievului pentru a-şi coordona sprijinul, transmite AFP.

„Acest nou pachet de ajutor va include mai ales sisteme de lansatoare de rachete multiple ghidate GMLRS, obuziere de 105 mm, muniţii de artilerie, precum şi vehicule Humvee, ambulanţe blindate, sisteme antitanc, arme uşoare şi altele”, a detaliat Austin în faţa presei.

Şi alte ţări, printre care Germania, ar urma să anunţe în cursul zilei noi ajutoare, transmite Agerpres.

Aceste livrări îşi arată rezultatele pe teren, a dat asigurări Austin. „Astăzi, constatăm succesul evident al eforturilor noastre comune pe câmpul de luptă”, a precizat oficialul american.  „În fiecare zi, constatăm determinarea aliaţilor şi a partenerilor din întreaga lume care ajută Ucraina să reziste războiului de cucerire ilegal, imperialist şi nejustificat al Rusiei”, a adăugat secretarul pentru Apărare al SUA.

Această a cincea reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, ce are loc la invitaţia şefului Pentagonului, îşi propune să facă dovada „unităţii şi solidarităţii” aliaţilor Ucrainei, a indicat şeful Statului Major american, generalul Mark Milley.

Reprezentanţii a peste 40 de ţări şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-au reunit la baza Ramstein pentru a discuta mai ales despre provocările în materie de producţie de armament ale conflictului.

„Consumul de muniţii este foarte important în acest război în Ucraina”, le-a explicat generalul Milley jurnaliştilor care îl însoţesc.

Obiectivul este de „a încerca să determinăm nevoile, cererile şi apoi să le comparăm cu oferta, fie din stocurile ţărilor, fie din ceea ce poate fi produs de industria de apărare”, a spus generalul Milley în avionul care îl aducea de la Washington.

 » sursa: www.digi24.ro