Senatorul AUR Adrian Costea a prezentat Ministerului Culturii situația gravă în care se află astăzi piața de carte din România și a cerut autorităților să sprijine redresarea domeniului printr-o serie de măsuri, precum urgentarea programelor de acordare a fondurilor europene (de minimis) și acordarea de vouchere pentru programe culturale.
Cea mai importantă măsură pentru stabilizarea pe termen lung ar fi stabilirea fermă pentru un an, pentru toate canalele de distribuție, a măsurii prețului fix pentru noutățile editoriale apărute. Ca răspuns la solicitarea senatorului Adrian Costea, Ministerul Culturii susține că editurile din România funcţionează după principiile liberei concurenţe, ministerul neavând niciun fel de atribuţii în acest sens.
Reprezentanții Ministerului Culturii au mai transmis că promovarea lecturii este o misiune permanentă, ministerul sprijinind financiar festivaluri literare precum Bookfest, Târgul Internaţional de Carte Gaudeam, Masterclass de traducere literară și altele.
„O altă modalitate de promovare şi sprijin, atât pentru autorii tineri, cât şi pentru cei consacraţi, o constituie organizarea de către instituţia noastră a standului naţional la cele moi importante târguri internaţionale de carte, respectiv Leipzig, Bologna, Budapesta, Praga, Frankfurt, Belgrad, lerusalim, Istanbul, Sofia.
În scopul stimulării pieţei de carte din România, Ministerul Culturii acordă susţinere financiară prin Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), instituţie publică subordonată, care oferă anual finanţări nerambursabile instituţiilor publice, orgaanizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor juridice de drept privat care desfăşoară activităţi culturale. AFCN promovează întoarcerea la cultură, reorientarea către cultură, prin finanţarea de proiecte editoriale şi proiecte cu[turale, din următoarele arii: intervenţie culturală, educaţie prin cultură, promovarea culturii scrise”, se arată în răspunsul oferit de Ministerul Culturii.