Președintele Iohannis anunță că România este pregătită pentru interzicerea importurilor de petrol şi gaz rusesc

România va fi pregătită şi va face faţă dacă în final se hotărăşte interzicerea impoturilor de petrol şi gaz rusesc, spune preşedintele Klaus Iohannis, după ce Ursula von der Leyen a propus acest lucru în plenul Parlamentului European.

„Propunerea făcută de Comisie e una pe care o sprijinim. Această propunere prevede o renunţare graduală în următoarele şase luni la importul de petrol rusesc. Tematica nu e nouă. Despre renunţarea la importurile de petrol şi gaz rusesc se discută de multă vreme şi noi ne-am pregătit pentru această discuţie.

Guvernul lucrează la soluţii sustenabile care pot fi puse în practică într-un termen rezonabil de scurt. Avem variante şi aceste variante sunt în discuţie, iar unele sunt în concretizare. România va fi pregătită şi va face faţă dacă în final se hotărăşte această abordare”, spune Klaus Iohannis.

Şeful Comisiei Europene a propus miercuri un embargo petrolier gradual asupra Rusiei din cauza războiului din Ucraina, precum şi sancţionarea celei mai importante bănci ruseşti şi interzicerea televiziunilor ruse pe frecvenţele europene, în încercarea de a accentua izolarea Moscovei, scrie Reuters.

Planul, dacă va fi aprobat de guvernele UE, ar marca un punct de cotitură pentru cel mai mare bloc comercial din lume, care este dependent de energia rusă şi trebuie să găsească surse alternative de aprovizionare.

„Astăzi, vom propune să interzicem tot petrolul rusesc în Europa”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în faţa Parlamentului European de la Strasbourg.

”Aceasta va fi o interdicţie completă de import pentru toată Rusia”, a spus ea, aplaudată de sală. Măsurile Comisiei includ eliminarea treptată a livrărilor de ţiţei rusesc în termen de şase luni şi a produselor rafinate până la sfârşitul anului 2022, a precizat von der Leyen. Ea s-a angajat să reducă la minimum impactul asupra economiilor europene.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns