O INFLAMAȚIE A INIMII LA DOAR 24 DE ANI: Gabriela Ruse ia o pauză. Jucătoarei de tenis i s-a depistat o INFLAMAȚIE CARDIACĂ și a trecut printr-o pneumonie și un Covid după participarea la Australian Open


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse a declarat forfait pentru meciul pe care echipa României îl va susține contra Poloniei, pe 15 și 16 aprilie, în primul tur al calificărilor competiției Billie Jean King Cup, spunând că i s-a descoperit o inflamație a inimii. Ruse (24 ani, 55 WTA) a povestit, pe Instagram, că a suferit de pneumonie după ce a fost infectată cu Covid-19, iar apoi s-a descoperit o inflamație cardiacă. Ceea ce a omis să spună este că era vaccinată cu serurile experimentale Covid, ale căror reacții adverse pot merge de la contractarea bolii, „pneumonie” long covid, probleme de fertilitate și până la afecțiuni ale inimii, precum miocarditele și pericarditele. Altfel, cum ar fi putut participa la Australian Open – turneul exclusiv al vaccinaților -, în Dubai și la Miami?

„M-am chinuit cu pneumonia după ce am avut Covid-19 întreaga lună februarie și chiar am jucat la Dubai pe antibiotice. Nu am dorit să renunț și am făcut tot ce am putut pentru a juca în Statele Unite. Am avut un început mai lent și am simțit efectele unei boli îndelungate. M-am simțit mai bine la Miami, dar am avut dificultăți de a juca mai mult de două ghemuri la rând. Totuși, la Charleston s-am simțit lentă, stoarsă de energie și m-am chinuit când jocul s-a prelungit. Investigațiile efectuate au arătat o inflamație a inimii. Corpul meu are nevoie de odihnă și de o revenire treptată la efort. Am fost nevoită să iau dificila decizie de a mă retrage din Billie Jean Cup și nu voi mai juca în următoarele săptămâni. (…) Aștept cu nerăbdare să revin, mai puternică decât am fost. Ne vedem în curând. Mulțumesc echipei mele pentru susține”, a scris Gabriela Ruse pe Instagram, după cum notează și Cotidianul.ro

Însă, până să aibă Covid „întreaga lună februarie” și apoi pneumonie, Ruse a participat la Australian Open, unde nu erau admiși decât sportivii vaccinați cu serurile experimentale Covid (ne amintim modul în care a fost expulzat Novak Djokovici pe motiv de nevaccinare, deși trecuse recent prin boală și avea imunitate). Prin urmare, Ruse a făcut Covid-19 și pneumonie după vaccinarea anti-Covid care i-a fost impusă pentru a juca la Australian Open și la alte turnee. Infectată și afectată fizic după „minunata” vaccinare, care trebuia să o protejeze de „dușmanul invizibil” și să-i „faciliteze libertatea” de a-și exercita profesia. Doar că i s-a întâmplat exact pe dos, pentru că acestea sunt roadele minciunii secolului.

Ea este a doua jucătoare care se retrage din echipa României pentru meciul cu Polonia, după ce Simona Halep a suferit o accidentare musculară la Miami,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro