201 de nou-născuți și 9 mame au murit, într-o maternitate din Anglia, din cauza proastelor îngrijiri medicale
Ancheta a pornit, inițial, de la 23 de cazuri în care erau semnalate îngrijiri necorespunzătoare, însă ulterior au fost descoperite aproape aproape 1.592 de incidente raportate la spitalul Shrewsbury, în perioada 2000-2019. S-a aflat, astfel, că 201 de nou-născuți au fost lăsați să moară cu fracturi ale craniului, oase rupte și probleme cerebrale, după ce au fost privați de oxigen în momentul nașterii.
Citește și: O femeie este numită ucigașă pentru că bebelușul ei s-a născut mort după o naștere naturală fără medicație
De asemenea, potrivit aceleiași anchete, 9 mame și-au pierdut viața din cauza obsesiei personalului medical de a nu recurge la cezariană, chiar dacă aceasta era indicată. Potrivit raportului, maternitatea insista asupra nașterii naturale pentru a menține ratele de cezariană scăzute.
Mămicilor li se spunea că bebelușii mureau din cauza lor
Mamelor care supraviețuiau nașterii, li se spunea că bebelușii mureau din cauza lor, iar acestea, distruse de durere și cu o încredere oarbă în medicii care ar fi trebuit să le ajute la naștere, credeau acest lucru.
Rhiannon Davies, o mamă care a născut pe 1 martie 2009, își amintește că a fost îngrijorată în ultimele săptămâni de sarcină fiindcă nu mai simțea mișcările bebelușului în burtică. Ea a fost asigurată de personalul medical de la spitalul Shrewsbury că totul decurge normal, că nu există niciun risc și că poate să nască asistată de o moașă. După ce femeia a născut, își amintește că fetița ei s-a simțit foarte rău și că medicii de la maternitatea respectivă și-au dat seama că este ceva în neregulă cu ea abia atunci când a fost prea târziu.