Premierul Nicolae Ciucă i-a mulţumit, marţi, înaintea şedinţei BEx al PNL, ministrului de Interne, Lucian Bode, şi precizează că nu a făcut o evaluare a miniştrilor din cabinetul său „care să poate să fie făcută public”.
„Până în acest moment, nu pot decât să le mulţumesc pentru ceea ce fac, cum îşi fac datoria, să îi mulţumesc domnului Bode, personal, pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea şi să le mulţumesc tuturor cetăţenilor pentru modul în care înţeleg să coopereze cu personalul ministerului”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la Parlament.
Despre sincopele din guvernare, despre care vorbea liderul liberalilor, Florin Cîţu, premierul Ciucă a spus că până în acest moment, nu a făcut o evaluare „care să poată să fie făcută public”.
„Până în acest moment nu am făcut o evaluare care să poate să fie făcută public, iar atunci când voi face o evaluare, o voi face împreună cu fiecare ministru în parte”, a mai spus şeful Executivului.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, spune că este îngrijorat activitatea Executivului pentru că preţurile cresc, dobânzile sunt majorate, economia a încetinit, iar rata şomajului a început din nou să crească.
„Astăzi, acum, când vorbim, suntem în procedură de evaluare. Nu spun că sunt nemulţumit, dar sunt îngrijorat de preţurile care cresc, sunt îngrijorat de dobânzile care cresc, sunt îngrijorat că economia a încetinit, sunt îngrijorat că avem o rată a şomajului care începe iarăşi să crească, sunt îngrijorat că dacă nu avem o economie performantă, nu poţi nici să ai grijă de refugiaţi, nu poţi să ai revenire a economiei în viitor. Deci nu spun că sunt mulţumit ca să nu se mai interpreteze, dar sunt îngrijorat ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal”, a spus Cîţu.
Liberalul menţiona că „peste tot se poate mai bine”.