În vecinătatea României se desfășoară o agresiune ce a luat prin surprindere majoritatea liderilor europeni, care nu se așteptau ca Rusia să provoace un conflict în Ucraina. Acest eveniment nefericit produce o adevărată dramă umanitară, aproximativ 400 de civili fiind uciși până în prezent. Cetățenii ucraineni, printre care se numără persoane de diferite naționalități, se refugiază în România pentru a fugi din calea acestui conflict militar nedrept și pentru a-și salva viața.
În acest context, senatorul AUR Dorinel Cosma subliniază că actualul Guvern trebuie să se mobilizeze pentru a facilita accesul refugiaților ucraineni pe teritoriul României și pentru a le oferi suportul necesar. Cosma a înaintat o solicitare către prim-ministrul Nicolae Ciucă prin care cere detalii referitoare la măsurile luate de autorități pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor ucraineni care ajung în țara noastră, în condițiile în care, potrivit estimărilor, aproximativ 4 milioane de persoane vor părăsi Ucraina. Totodată, senatorul AUR a cerut informații despre numărul actual de centre pentru refugiați și detalii privind înființarea centrelor mobile.
Dorinel Cosma a punctat faptul că în doar câteva zile la punctele de trecere a frontierei de stat din Ucraina către România s-au format cozi kilometrice de refugiați. „La Vama Siret, fluxul foarte mare de persoane care vor să părăsească teritoriul Ucrainei a generat întârzieri semnificative și chiar blocaje, astfel societatea civilă a reclamat că sute de ucraineni, majoritatea femei și copii, sunt ținuți ore întregi pentru formalități și a solicitat Guvernului să înființeze de urgență centre mobile de înregistrare pentru refugiații din Ucraina”.