Elevii vor ataca în instanță ministerul Educației: Cîmpeanu le-a tăiat bursele – 60m.ro

Distribuie acest articol!

 Mai multe asociaţii ale elevilor vor ataca în instanţă decizia Ministerului Educaţiei de a modifica pragul mediilor pentru acordarea burselor de merit. Protest al elevilor este anunţat astăzi în faţa ministerului de resort. Ministrul Sorin Cîmpeanu spune însă că bugetul alocat burselor anul acesta este de aproape patru ori mai mare decât cel de anul trecut.

Un masacru al burselor şcolare, aşa numesc elevii noul ordin al ministerului, potrivit căruia burse de merit vor primi doar elevii cu medii peste 9,50, faţă de 8,50, cât era pragul până acum. Creşte media şi în cazul burselor de studiu, care vor fi acordate începând cu 7,50, faţă de 7,00. Prin modificarea acestor criterii vor pierde bursele 730.000 de tineri.

Reprezentanţii elevilor acuză din nou lipsa de dialog a oficialităţilor, faptul că se iau decizii peste noapte, fără a exista o dezbatere publică şi solicită schimbarea criteriilor generale de acordare a burselor, eventual de anul viitor. În replică, ministrul educaţiei spune că bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni.

El declara recent că în perioada şcolii online notele au fost foart emult distorsionate, astfel că jumătate dintre elevii români s-ar fi încadrat la burse de merit. Totodată, Ministerul Educaţiei anunţă într-un comunicat că în acest an 538.000 de copii vor beneficia de burse. În bugetul ministerului de anul acesta sunt cuprinse şi sumele necesare pentru programul Bani de liceu, în care sunt înscrişi peste 22.000 de elevi şi bursa profesională, cu aproape 100.000 de beneficiari.


Distribuie acest articol!