Case mai scumpe în 2022 și 2023 – românii nu au bani: Prețurile la materiale de construcții au explodat – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Piaţa rezidenţială se află sub presiunea majorării costurilor materialelor de construcţie şi a scăderii puterii de cumpărare, spun dezvoltatorii imobiliari şi specialiştii în domeniu. Oferta de locuinţe noi este din ce în ce mai limitată, iar proiectele imobiliare a căror construcţie va începe anul viitor, cu termen de livrare la final de 2022 sau 2023, se vor scumpi. De asemenea, creşterea preţurilor la materialele de construcţie şi la utilităţi determină dezvoltatorii să găsească soluţii pentru a atrage cumpărători pentru locuinţe, dar şi pentru a fi profitabili. Cumpărătorii sunt din ce în ce mai educaţi, iar dezvoltatorii pun accent crescut pe calitatea produselor oferite.

„Creşterea preţurilor pentru materialele de construcţie, dar şi la utilităţi au un impact care se simte deja pe piaţa imobiliară. Pentru a contracara efectele care ar putea apărea ca urmare a acestor evoluţii ale costurilor asupra preţurilor, dezvoltatorii adoptă strategii diferite astfel încât să găsească cele mai bune soluţii atât pentru businessul lor, dar mai ales pentru cumpărători. În unele cazuri, dezvoltatorii preferă să închirieze apartamentele care iniţial au fost construite cu scopul de a fi vândute şi totodată să renegocieze contractele de împrumut pe care le au cu băncile. În acest fel, vor reuşi să menţină un nivel rezonabil al marjei de profit”, spun dezvoltatorii imobiliari şi specialiştii în imobiliare.

Totodată, proiectele imobiliare a căror construcţie va începe anul viitor, cu termen de livrare la final de 2022 sau 2023, vor avea preţuri de execuţie pe metrul pătrat mai mari, iar acest lucru poate duce la o ajustare a preţurilor locuinţelor.

„Credem că se va ajunge la o soluţie în care dezvoltatorii, chiar dacă vor opera majorări semnificative, vor propune niveluri de preţuri care să nu le pună în pericol profitul şi în acelaşi timp să poată fi suportate de cumpărători. Nu vom vedea scăderi de preţuri, pentru că dezvoltatorii nu vor vinde în pierdere, dar nici creşteri proporţional cu majorarea materialelor de construcţii. În cele mai multe cazuri, dezvoltatorii îşi vor sacrifica marja de profit, pentru că sunt conştienţi de faptul că nu mai pot să crească preţurile cu 10-15% ca în ultimii ani”, spune Rafaela Nebreda, proprietar şi managing partner al agenţiei imobilare Imoteca.

Dezvoltatorii imobiliari spun că presiunea pe preţuri va fi mare de anul viitor pentru că materialele necesare construcţiei s-au scumpit, iar scumpirile nu se opresc aici, de la începutul anului furnizorii anunţă preţuri în creştere pentru anumite materiale.

„Chiar în această perioadă, departamentul de achiziţii din cadrul companiei a solicitat o ofertă pentru cărămida care este necesară a se livra anul viitor, iar producătorul a spus că preţurile de la 1 ianuarie vor creşte în medie cu 20%. Acest lucru în condiţiile în care cărămida este de două ori mai scumpă acum faţă de anul trecut. Justificarea fiind scumpirile la utilităţi, în special la gaze, care au impact mare asupra producţiei de cărămidă”, afirmă Vlas Veaceslav, CEO al dezvoltatorului imobiliar Ecovillas Company.

Nu numai cărămida este în vizorul scumpirilor, ci şi alte materiale importante precum betonul sau alţi adezivi folosiţi la construcţie sau polistirenul.

”Fierul s-a dublat ca preţ, iar acum asistăm la o stabilizare a preţului, însă de anul viitor posibil să fie ajustări şi la acesta. Scumpirile sunt puse şi pe fondul majorării costurilor de transport, dar şi a scumpirii utilităţilor”, adaugă Vlas Veaceslav, CEO Ecovillas Company.

Şi mâna de lucru este mai scumpă. Muncitorii resimt din plin inflaţia şi cer salarii mai mari din cauza scumpiri alimentelor, utilităţilor, transportului care se reflectă şi în costuri de trai mai mari pentru angajaţi. Aşa că există şi o presiune pe zona de salarii.

”Estimăm că ritmul vânzărilor de apartamente cu care ne-am obişnuit se va reduce anul viitor, avem pe de o parte înăsprirea condiţiilor de finanţare, iar pe de altă parte creşterea costurilor cu utilităţile, care reduc capacitatea de a achiziţiona o locuinţă. Va exista un public ţintă mult mai restrâns la care toţi dezvoltatorii vor să ajungă”, spune Patricia Ferent, managing partner Imoteca.

Pe piaţă însă se va menţine un echilibru, faptul că sunt mai puţini cumpărători fiind contrabalansat de o ofertă nouă mai mică, din cauza situaţiei PUZ-urilor, care limitează numărul de investiţii în proiecte noi.

O altă sursă de presiune care se va vedea în preţ este aceea ce ţine de obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru proiectele noi. În Bucureşti nu se mai eliberează autorizaţii, aşa că unii dezvoltatori investesc în proiecte rezidenţiale care au deja autorizaţiile obţinute şi caută terenuri cu tot cu documentaţiile depuse pentru construcţie. În felul acesta, plătesc mai mult pentru terenuri.

”Toate acestea se traduc printr-un cost mai mare pe care dezvoltatorii îl vor plăti pentru construcţia unei locuinţe per metru pătrat începând de anul viitor. Proiectele imobiliare care sunt livrate anul acesta sau în prima jumătate a anului viitor nu sunt atât de afectate de scumpiri, deci preţul de vânzare acum şi în lunile următoare nu va suferi mari ajustări, ci mai degrabă va fi stabil”, spun specialiştii.

Însă tendinţa este de majorare în următorii doi ani.

”Credem că odată cu majorarea preţurilor pe metrul pătrat, dezvoltatorii vor trebui să inoveze în construcţie. Observăm o tendinţă a clienţilor de a cere locuinţe de calitate, cu materiale bune, investiţii în inovaţie, un produs cu mai multe beneficii pentru locatari. Se va pune mai mult accent şi pe comunitate, viaţă socială şi comunicarea între locatari. Credem că urmează o revoluţie în piaţa imobiliară în anii ce urmează – proiectele integrate – fiind cele câştigătoare”, precizează Iulian Niculae, director de vânzări Ecovillas.

Piaţa rezidenţială se află într-un proces de profesionalizare, standardele pe care cumpărătorii de impun fiind din ce în ce mai înalte. Cumpărătorul este mai educat, mai atent cu banii pe care îi investeşte, iar în aceste condiţii dezvoltatorii sunt obligaţi să fie mai atenţi la produsele pe care le vând astfel încât acesta să fie cât mai atrăgător pentru compărător.

”În concluzie, chiar dacă preţurile materialelor de construcţie au crescut, piaţa cumpărătorilor nu poate susţine o majorare a preţurilor locuinţelor, deoarece acestea sunt deja limita superioară vizavi de puterea de cumpărare.  Acest lucru se poate observa deja în scăderea numărului de tranzacţii”, mai spun specialiştii.


Distribuie acest articol!