Privim doar spre ecrane: 33% dintre români recunosc că, în ultima săptămână, nu au privit nici măcar o dată cerul

Românii îşi petrec cea mai mare parte a timpului liber cu ochii în ecrane şi mult prea puţin în natură, arată un studiu făcut în opt ţări europene (Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia), la iniţiativa producătorului de ferestre Velux.

Conform cercetării „Head Downers 2021” (Cu capul în jos), o treime dintre români nu au privit nici măcar o singură dată spre cer în ultima săptămână, deşi 92% sunt convinşi că o bună conexiune între om şi natură este importantă pentru o viaţă sănătoasă.

Cercetarea arată că majoritatea românilor petrec 5.000 de ore pe an cu ochii în ecrane, ceea ce duce la o postură deficitară a gâtului. Sindromul „Dropped Head” (Capul aplecat), folosit de neurologul american Kenneth Hansraj, poate cauza dureri musculare de la acute la cronice, atât în această zonă, cât şi la nivelul omoplaţilor şi în regiunea lombară.

Studiul mai arată că fiecare al treilea locuitor al ţării petrece mai puţin de două ore afară în zilele libere şi doar 57% dintre cei chestionaţi, atunci când se află în afara casei, observă cerul, norii, păsările sau soarele.

 » sursa: ebihoreanul.ro