Distribuie acest articol!
Ironie cruntă a unui fost ambasador și consilier prezidențial la adresa generalului Nicolae Ciucă, după nominalizarea sa de către Klaus Iohannis pentru formarea unui nou guvern.
Fostul ambasador și consilier prezidențial Cătălin Avramescu, a reacționat deosebit de ironic într-o postare pe Facebook, după desemnarea lui Nicolae Ciucă
”Ciucă a început să fie prezentat drept << un militar excepțional… pe câmpul de luptă din Irak >>.
Really? Unde a luptat acest grăsuț? Unde a dat ochii cu dușmanul? În bazar la Bagdad, când se ducea să cumpere ceapă? Ce operațiuni militare a condus? Delegațiile oficiale de la aeroport la hotel?
Evident, totul este o bufonerie. Ciucă este de fapt sluga măruntă, un fel de secretar personal al lui Klaus Iohannis, care deschide corespondența când stăpânul lipsește de la Cotroceni (adică mai tot timpul). Aceasta este << desemnarea de prim-ministru >> de astăzi.” a scris profesorul Avramescu.
Doctor în filozofie al Universității din București, specialist în filozofie politică și morală, Cătălin Avramescu, a fost consilier de stat în cadrul Cancelariei președintelui Traian Băsescu, începând cu 17 ianuarie 2008.
În iunie 2011 a fost numit în funcția de ambasador în Finlanda și Estonia, fiind rechemat din funcția de ambasador de către Președintele Iohannis în aprilie 2016.
Distribuie acest articol!