BNR: Datoria externă totală a crescut cu 8,4 miliarde de euro sub guvernarea Cîțu – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Datoria externă totală a României a crescut cu 8,4 miliarde de euro în primele 8 luni, la 135 miliarde euro. Datoria publică directă a ajuns la 60,7 miliarde euro, plus 6% de la începutul anului. Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-august 2021 cu 8,4 miliarde euro, la un total de 135,2 miliarde euro, din care datoria publică directă a fost de 60,7 miliarde euro, în creştere cu 3,46 miliarde euro faţă de finalul anului trecut, când a înregistrat valoarea de 57,3 miliarde euro, arată datele publicate joi de BNR.

    Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 99 miliarde euro la 31 august 2021, adică 73,3% din totalul datoriei externe, în creştere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 36,1 miliarde euro, respectiv 26,7% din totalul datoriei externe, în creştere cu 8,7% faţă de finalul anului trecut. La 31 august 2021, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 34,81 miliarde euro, în scădere uşoară faţă de nivelul de 34,84 mld. euro înregistrat la 31 decembrie 2020, din care 267 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

    În perioada ianuarie-august 2021, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,4% comparativ cu 20,7% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2021 a fost de 5,3 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020. Datele BNR mai arată că gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2021 a fost de 89,4%, comparativ cu 90,3% la 31 decembrie 2020.


    Distribuie acest articol!