Distribuie acest articol!
O știre amuzantă. Sau nu prea. În plină criză politică și epidemiologică, președintele Klaus Iohannis e așteptat în stațiunea egipteană de 5 stele Sharm el Sheikh pentru a asista la semnarea documentului de înfrățire a acesteia cu stațiunea prahoveană Sinaia. Că președintele face vizite externe nu e rău, mai ales dacă ar deschide oportunități de afaceri; că o face pentru a semna ”documențele” de tipul celui de mai sus și încă într-un moment de mare dificultate pentru România nu e tocmai bine.
Să o luăm metodic.
Pe 17 august, cel mai mare site media din Egipt, Mubasher-info, difuzează știrea că președintele Klaus Iohannis va vizita țara piramidelor la jumătatea lunii octombrie.
Anunțul oficial venea de la șeful părții egiptene din Consiliul de afaceri egiptean-român, Ahmed Al-Sukari, care informa că președintele român va vizita Egiptul la șefia unei delegații de afaceri pentru a discuta modalități de consolidare și dezvoltare a relațiilor și pentru revizuirea aspectelor cooperării dintre cele două țări. Al-Sukari vorbise despre asta în cadrul unei reuniuni a Consiliului de afaceri egiptean-român, la Asociația Oamenilor de Afaceri.
El mai preciza că vizita se face în cadrul relațiilor politice dintre Egipt și România, care au culminat cu vizita președintelui Abdel Fattah El-Sisi în România la mijlocul anului 2019, și anunța cu acest prilej că va fi semnat un acord de înfrățire între orașele Sharm El-Sheikh și Sinaia, pentru consolidarea cooperării în diverse domenii, în special în domeniul turismului și al transporturilor. Mai multe detalii aici.
Pe 15 septembrie, siteul primăriei Sinaia prezintă public proiectul de hotărîre de consiliu pentru înfrățirea cu Sharm el Sheikh.
Pe 7 octombrie, acordul de înfrățire era semnat dinspre partea română, în prezența unor oficiali egipteni.
Aseară, sociologul Marius Pieleanu livra știrea pe surse, la emisiunea ”România 9” a TVR, că președintele Iohannis ar urma să plece azi în Egipt.
Astăzi, siteul egiptean Enterprise.press confirmă că președintele Iohannis e așteptat în Egipt la jumătatea lunii pentru a discuta ”modalități de impulsionare a turismului între cele două țări”
Siteul președinției îl dă mîine pe președinte în țara ghețurilor, Suedia, la Forumul dedicat Comemorării Holocaustului și Combaterii Antisemitismului, din Malmö, o escală, probabil, în drumul spre țara nisipurilor. Deși Iohannis nu excelează în vizite externe, ar fi a doua oară în doi ani cînd el merge în stațiunea egipteană de la Marea Roșie, vizita anterioară fiind în februarie 2019.
Ar fi foarte interesant de aflat – dacă descinderea în stațiunea egipteană de lux, unde sunt niște terenuri de golf superbe, rămîne în program – cum se face că pînă la această oră administrația prezidențială nu a suflat un cuvînt despre o vizită anunțată în Egipt încă de acum aproape două luni.
Sursa: Inpolitics
Distribuie acest articol!