Distribuie acest articol!
Constituția României prevede posibilitatea demiterii președintelui țării. Acesta poate suspendat prin votul Parlamentului și demis prin referendum. Liderul AUR, George Simion, anunță că în funcție de abuzurile comise de președintele Klaus Iohannis, în scurt timp va începe demersurile pentru suspendarea și demiterea acestuia din funcția de șef al statului.
Articolul 95 din Constituția României prevede că președintele poate fi suspendat „ în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”.
Propunerea de suspendare trebuie inițiată de cel puțin o treime din totalul senatorilor și deputaților, iar suspendarea se face prin votul majorității senatorilor și deputaților reuniți în ședință comună, după consultarea Curții Constituționale.
Conform Articolului 95, președintele are dreptul să dea explicații, în fața parlamentarilor, privind faptele care i se impută.
Dacă propunerea de suspendare din funcția de președinte este aprobată de parlamentari, se va organiza, în cel mult 30 de zile, un referendum pentru demiterea președintelui. Referendumul este validat dacă prezența la urne este de cel puțin 30% din numărul total al alegătorilor înscriși pe liste.
Pe durata suspendării președintelui, interimatul este asigurat de persoana care ocupă a doua funcție în stat, cea de președinte al Senatului, potrivit articolului 98 din Constituție.
Distribuie acest articol!