Distribuie acest articol!
România dispune de resurse colosale de gaz metan și de energie electrică, suficient cât să susțină întreg consumul intern dar și o bună parte din export. Această piață era reglementată până de curând și ANRE avea grijă ca tarifele să acopere costurile dar să se obțină și un profit potrivit.
Străinii însă își doreau energia electrică și gazul ieftin românesc, așa că aveau nevoie de pretexte pentru a putea căpăta întâietate în a cumpăra în fața românilor. Scopul liberalizării a fost unul singur: să se permită companiilor să vândă energia electrică și gazul ieftin al românilor în afara țării, acolo unde prețurile sunt cu mult mai mari iar interesul este crescut. Însă străinii au prețuri mari deoarece nu dispun de aceste resurse naturale și trebuie să plătească pentru ele, în schimb românii le au în pământ sau curg prin râurile țării.
Așa că firmele străine(căci nu prea mai există firme românești) au început să vândă în afară mai scump iar românii sunt nevoiți să importe gaz și energie electrică din alte state, cum este Federația Rusă și în acest fel să plătească mai mult.
Degeaba ai resurse naturale care nu te costă nimic căci sunt în pământ dacă ele sunt exploatate împotriva românilor și în interesul altor națiuni. Acesta este blestemul popoarelor care se nasc pe pământuri bogate: hoardele folosesc lăcomia locală a politicienilor pentru a ne lăsa fără nimic.
România trebuie să revină la situația anterioară și să își reglementeze prețurile. Nu este normal să ai resurse și salarii mici, dar să vinzi la străini. Trebuie știut că aceste produse ajung în afara României în loc să beneficiem noi de ele, dar banii nu ajung la români ci intră în companiile din domeniul energiei și care îi plasează în companii situate în paradisuri fiscale.
Distribuie acest articol!