Distribuie acest articol!
Sindicatul „Solidaritatea” din Hunedoara trage un nou semnal de alarmă. Conform declarațiilor reprezentaților acestuia, grupurile energetice de la Termocentrala Mintia, închise de curând, nu ar fi în siguranță. Cristian Iștoc, șeful sindicatului mai devreme amintit, atrage atenția că firma care trebuie să se ocupe de conservarea instalațiilor nu își face datoria, astfel că respectivele instalații riscă să se deterioreze. Mai mult, se cere expertiză tehnică, în ceea ce privește Termocentrala Mintia.
Sindicatul „Solidaritatea” acuză: „Au negociat cu o firmă de casă”
Reamintim că în data de 27 iulie, Termocentrala Mintia și-a închis definitiv porțile. La momentul respectiv, foștii angajați au protestat aprinzând candele care să marcheze sfârșitul unei ere. Pe de altă parte, autoritățile susțin că acest „colos” trebuia închis demult, întrucât produce pierderi mult mai mari decât profiturile, astfel că ar aduce statul român în pagubă, întreținerea Mintia fiind extrem de costisitoare.
Comunicatul oficial al sindicatului „Solidaritatea”
„Este un asasinat energetic, închiderea unui colos industrial de 1.275 Megawati putere instalată, singurul mare producător de energie electrică din zona de nord-vest a României, odată cu închiderea acestui obiectiv au fost trimişi acasă 700 de angajaţi. Judeţul Hunedoara s-a îmbogăţit cu 1.500 de şomeri pentru că pe lângă cei 700 de angajaţi disponibilizaţi de la Termocentrala Mintia mai sunt încă aproximativ 700 disponibilizaţi în Valea Jiului.Aceste concedieri au fost făcute şi girate de ministrul Energiei Virgil Popescu, de prefectul de Hunedoara care au negociat cu o firmă de casă să aducă 50 de angajaţi înapoi care să mimeze conservarea instalaţiilor. Colegii mei pot confirma că au fost scoase de sub tensiunei instalaţiile turbinelor, cazanelor. Vrem să le spunem devenilor că nu mai au alternativă pentru iarna viitoare, nu se va reuşi pornirea instalaţiilor. Vom fi singurul municipiu reşedinţă de judeţ care va avea şcolile închise nu din cauza pandemiei, ci din cauza frigului”, a declarat recent Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului ”Solidaritatea” din judeţul Hunedoara.
Distribuie acest articol!