Orban: Felicitări președintelui Maia Sandu. Salut victoria PAS, o veste extraordinară care vine din Republica Moldova

Salut victoria Partidului Acțiune și Solidaritate, o veste extraordinară care vine din Republica Moldova, ai cărei cetățeni au luat o decizie fermă, pro-europeană, declară liderul PNL, Ludovic Orban. „Decizia organizării alegerilor anticipate s-a dovedit una corectă”, potrivit Mediafax.

„Salut victoria Partidului Acțiune și Solidaritate! Este o veste extraordinară care vine din Republica Moldova, ai cărei cetățeni au luat o decizie fermă, pro-europeană”, transmite Ludovic Orban.

El afirmă că decizia organizării alegerilor anticipate s-a dovedit una corectă

„Felicitări președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru decizia organizării alegerilor anticipate, care s-a dovedit una corectă, și pentru determinarea de a crede într-un viitor mai bun pentru toți cetățenii moldoveni. Mă bucură nespus mobilizarea diasporei și hotărârea de a-și face auzită vocea în favoarea compatrioților din Republica Moldova. În calitate de președinte al PNL, am fost și voi rămâne alături de Partidul Acțiune și Solidaritate, față de care mă leagă nu doar apartenența la aceeași familie politică europeană, ci și același atașament pentru un parcurs democratic și pro-occidental al Republicii Moldova”, conchide președintele PNL.

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean) a câştigat scrutinul parlamentar din Republica Moldova, conform rezultatelor preliminare ale unui sondaj telefonic efectuat în cursul zilei de duminică de organizaţia WatchDog.MD și de Institutul de Politici Publice.

Datele sondajului de opinie sunt preliminare, urmând să fie actualizate pe măsură ce sunt centralizate.

Duminică, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate. 11 secții de votare au fost deschise în România.

Editor : Liviu Cojan

 » sursa: www.digi24.ro