Numărul morților după prăbușirea blocului din Miami a ajuns, miercuri, la 12, iar numărul total al persoanelor care sunt date dispărute este de 149. Deși au trecut șase zile de la tragedie, slavatorii sunt încrezători că mai pot găsi persoane în viață sub dărămături.
„Există încă speranță. Până la o săptămână, cred că putem să găsim persoane în viață. După o săptămână, șansele sunt minime”, a declarat Golan Vach, comandantul Unității Naționale de Salvare din Israel care ajută salavatorii din Miami, pentru CNN.
Oficialii recunosc, însă, că operațiunea de salvare este una dificilă, în condițiile în care există riscul ca porțiunea din clădire care a rămas în picioare să se prăbușească.
„Dormitoarele pe care le căutăm, deoarece majoritatea oamenilor dormeau în momentul prăbușirii, sunt la 4 sau 5 metri sub dărâmături”, spun salvatorii.
Salvatorii caută supraviețuitori printre dărâmăturile clădirii prăbușite în Miami. Foto: Profimedia Images
Casa Albă a anunțat că președintele Joe Biden intenționează să se deplaseze joi în zonă pentru a discuta cu familiile victimelor.
Sute de oameni sunt implicați în operațiunile de căutare. Au fost aduși câini special antrenați, iar de sub dărămături s-au auzit zgomote, semn că există în continuare supraviețuitori.
Un raport din 2018 privind starea clădirii, făcut public sâmbătă, a evidențiat o eroare majoră la structura clădirii cu 12 etaje, care a împiedicat scurgerea apei de la baza imobilului. Atunci, inginerul Frank Morabito semnala „pagube structurale majore” la platforma de beton de sub puntea piscinei și la crăpăturile din grinzi și pereți.
Deși avertiza cu privire la pagube structurale majore, raportul nu indica însă că această clădire veche de 40 de ani ar avea risc iminent de prăbușire.