Barna, despre atacurile din interiorul coaliţiei: Ghionturi comunicaţionale. Sunt optimist că vom avea o guvernare stabilă până în 2024

Vicepremierul Dan Barna a calificat atacurile care apar la nivel local între partenerii de coaliţie, drept „ghionturi comunicaţionale”, arătându-se optimist că, până în 2024, guvernarea va fi stabilă.

„Actuala coaliţie este una stabilă. Avem şedinţele săptămânale de coaliţie în fiecare luni după-amiaza, unde apar într-adevăr blocaje importante, stăm de vorbă şi găsim soluţii. Clar că dialogul este singura opţiune. România nu are altă alternativă în momentul de faţă. E foarte clar că şansa de a depăşi pandemia şi a de a ne reaşeza pe un trend economic pozitiv prin care să intrăm şi într-o zonă de deficit de 3% – toate obiectivele pe care ni le-am propus nu se pot întâmpla decât în această coaliţie cu USR PLUS, cu PNL şi UDMR. Deci, indiferent că într-un loc sau altul mai este un ghiont comunicaţional, să spun aşa, între un coleg sau altul de la partidele noastre, mergem mai departe, găsim soluţii. Sunt optimist că vom avea până în 2024 o guvernare stabilă. (…) Atâta timp cât nu sunt probleme de nerespectare a legalităţii, restul sunt chestiuni de mesaj politic care se reglează fără îndoială”, a declarat Dan Barna sâmbătă, la Ploiști, citat de Agerpres.

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a afirmat vineri că există localităţi în care partenerii din Coaliţie ai PNL „nu au o atitudine foarte prietenoasă”.

„Avem câteva localităţi în judeţe cu o atitudine nu foarte prietenoasă din partea partenerilor noştri de guvernare, dar eu încerc, la nivelul Coaliţiei, să îmbunătăţim relaţiile, să încercăm să devenim parteneri în adevăratul sens al cuvântului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local”, a afirmat liderul liberal.

Editor : B.P.

 » sursa: www.digi24.ro