25 migranţi au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră în două TIR-uri care ieșeau din țară. Cel mai mic avea 5 ani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș și Vărşand au descoperit 25 de cetățeni afgani și irakieni, ascunși în două automarfare, care încercau să treacă ilegal frontiera.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia de Frontieră, sâmbătă, în jurul orei 00,15, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, care transportau, cu un automarfar, înmatriculat în România, obiecte de mobilier pentru o societate din Franţa.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru marfă treisprezece cetăţeni din Irak cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani.

La aceeaşi dată, în jurul orei 3,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în calitate de şofer al unui automarfar înmatriculat în Turcia. Bărbatul transporta materiale textile şi role de hârtie pe ruta Turcia-Finlanda.

Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au descoperit doisprezece cetăţeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 5 şi 28 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Editor : Liviu Cojan

 » sursa: www.digi24.ro

%d blogeri au apreciat: