Măsurile de relaxare anunțate pentru această vară, subiect de discuție la Guvern

Distribuie dacă ți-a plăcut


    Premierul Cîțu a anunțat că, în cadrul ședinței de astăzi a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate, se va discuta despre măsurile de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 mai, precum renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul agenţilor economici.

    Prim-ministrul a precizat, joi la sediul Prefecturii Constanţa, după întâlnirea cu reprezentanţii sectorului HoReCa, că a discutat cu aceştia despre propunerile pe care le va face la reuniunea de vineri a comitetului interministerial, scri News.ro.

    „Am vorbit despre propunerile pe care le-am făcut pentru comitetul interministerial de mâine, unele dintre ele chiar vizează exact direct industria turismului şi industria turismului de pe litoral – deja unele dintre ele le ştiţi, sunt prezentate în spaţiul public – să putem să fim pe litoral, pe plajă fără mască, să putem să fim la restaurant cu capacitate maximă în anumite condiţii, la hotel la fel, la capacitate maximă în anumite condiţii şi multe altele. Am discutat mai multe măsuri.

    Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii, soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial, şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii aprobate la timp, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi, bineînţeles, a doua etapă de la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie. Am avut o discuţie şi cu reprezentanţi ai evenimentelor, în special cele de pe litoral, la fel propuneri şi soluţii pe care le luăm în calcul în două etape, redeschidere în două etape de la 1 iunie – un anumit prag de relaxare, şi de la 1 august – al doilea prag de relaxare”, a explicat premierul.


    Distribuie dacă ți-a plăcut