Primarul Bacăului, USR-istul Viziteu, anchetat de ITM: a chemat noaptea un director la muncă din concediu, iar acesta și-a rupt piciorul

Primarul Bacăului, useristul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, este anchetat de ITM pentru că a provocat un accident de muncă, după ce a chemat de acasă, din concediu, un director pe care l-a pus noaptea să meargă alături de el pe teren, iar acesta și-a rupt piciorul.

Incidentul a pornit după ce un activist pentru drepturile animalelor a sărit, pe 9 aprilie, gardul adăpostului de câini administrat de primărie ca să surprindă eventualele condiții improprii în care ar fi ținute aici patrupedele, scrie Ziarul de Bacău.

Mai apoi, individul a postat pe Facebook fotografia unui câine mort, despre care spunea că l-a găsit la adăpostul gestionat de municipalitate, iar primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a decis pe loc să meargă la adăpost pentru a vedea care este situația, deși era trecut de ora 21.

Edilul l-a sunat pe directorul adăpostului, Dinu Păncescu, aflat în concediu de odihnă, cerându-i să se prezinte imediat la muncă.

Directorul a refuzat, pentru că era în concediu, era noapte și mai ales pentru că cei 2.000 de câini de la adăpost sunt lăsați liberi acolo și pot deveni extrem de periculoși, mai ales noaptea.

Primarul Bacăului a insistat însă ca directorul să vină la fața locului, iar alături de mai mulți angajați au intrat în adăpostul de 12 hectare ca să caute câinele mort a cărui fotografie a fost pusă pe Facebook.

Controlul s-a desfășurat cu peripeții, pentru că primarul și funcționarii nu aveau nici măcar lanterne la ei, iar directorul adăpostului a călcat la un moment dat într-o groapă și a suferit multiple fracturi la picior.

Chiar primarul este cel care a sunat la 112 și apoi a postat pe pagina sa de Facebook fotografia cu ambulanța sosită în miezul nopții la adăpostul de câini.

În urma transportării la spital, primarul Stanciu Viziteu a continuat căutarea și în cele din urmă a și găsit câinele mort.

Dinu Păncescu a fost operat și i s-au montat 11 șuruburi și două plăci, urmând să stea 5-6 luni în concediu medical.

Primarul Bacăului nu a vrut să comenteze incidentul, spunând doar că s-a declanșat o anchetă internă, iar la fotografia postată pe Facebook a relatat vag situația: ”Mă bucur, în primul rând, că omul a scăpat nevătămat (activistul care a sărit gardul – n.n), într-o seară în care a fost nevoie aici de intervenția ambulanțierilor, terenul fiind pe alocuri accidentat”.

În urma descinderii de la adăpostul de câini de pe 9 aprilie a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău (ITM), acesta fiind un accident soldat cu incapacitate temporară de muncă.