Vicepremierul Dan Barna anunţă că oficialii Comisiei Europene au comunicat autorităţilor române că nu sunt de acord cu propunerile legate de investiţii din bani europeni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru realizarea unor sisteme de irigaţii, întrucât acest aspect nu ţine de redresarea după pandemia de COVID.
Cristian Ghinea s-a ascuns de frică în urma eșecului de proporții comis la Bruxelles. Ministrul 0 de la Fonduri Europene, Cristian Ghinea confirmă din nou că nu are capacitatea de a atrage fonduri europene și a făcut praf PNNR.
„Avem în continuare discuţia legată de acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e de viaţă şi de moarte. E discuţia în curs”, afirmă Barna cu o voce tremurândă.
„Unele dintre teme au fost acceptate, despre alte teme Comisia Europeană a spus: dom’le, cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta. Irigaţii (ca exemplu – n.r.). Ei au zis nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca instrument prin care statele să se repună pe picioare după criza COVID. Şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au spus că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici. Avem în continuare discuţia legată de acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e de viaţă şi de moarte. E discuţia în curs. Nu au respins, dar e o discuţie în curs legată de calibrare”, a afirmat Dan Barna, miercuri seară, la TVR.