Premierul Florin Cîţu i-a delegat secretarului de stat Andrei Baciu atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii.
Reamintim că miercuri, după demiterea lui Vlad Voiculescu și după refuzul lui Dan Barna de a fi interimar la Sănătate, atribuțiile de ministru interimar au fost preluate de Florin Cîțu.
“Odată cu propunerea de revocare din funcţie a domnului Vlad Voiculescu am trimis domnului preşedinte şi propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcţia de ministru interimar al Sănătăţii. Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-şi asuma această responsabilitate în acest moment, am înaintat preşedintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată. Astfel, o să preiau interimatul Ministerului Sănătăţii până când colegii noştri de coaliţie vor numi un ministru care să preia aceste atribuţii”, declara Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.
Prima decizie a lui Cîțu ca interimar la Sănătate a fost să abroge ordinul privind noile criterii de carantinare, asumat de fostul secretar de stat al Ministerului Sănătății, Andreea Moldovan. De altfel, decizia de demitere a lui Vlad Voiculescu a fost motivată și de acest ordin despre care premierul nu știa.
Cine este Andrei Baciu
Andrei Baciu a fost fotomodel, iar în 2016 a fost propus ministru al Sănătăţii. Din cauza unor fotografii indecente a fost ulterior retras.
Conform unei ample anchete publicată de Centru de Investigații Media, numele lui Andrei Baciu a intrat în atenția publică la jumătatea anului 2015 când un ONG pe care formal îl conducea, Asociația SOS Drepturile Pacienților, a început o campanie de informare pe care a lansat-o, însă, însuși Cristian Bușoi, atunci vicepreședinte PNL, președinte PNL București și aspirant la o candidatură la Primăria Capitalei din partea liberalilor.
În primul an în care firmele de medicamente au fost obligate să declare public sponsorizările, 2016, tânăra asociație al cărei președinte era Andrei Baciu, SOS Drepturile Pacienților, fondată de doar un an, a primit de la AbbVie România aproape 200.000 de euro sponsorizare pentru „campanii publicitare”. Restul până la un milion de euro i-au fost dați asociației de aceeași AbbVie pâna la jumătatea anului 2017, majoritatea însă în baza unor contracte încheiate în 2016.