Nelu Tătaru, senatorul liberal care a declarat recent că părinții ar putea fi decăzuți din drepturi dacă nu-și vaccinează copiii, ar vrea să fie din nou ministrul Sănătății în locul lui Vlad Voiculescu.
„În acest moment, în condițiile în care partidul meu ar coordona Ministerul Sănătății aș reveni ca ministru”, a spus Tătaru. Fostul ministru al Sănătății a explicat că spitalele românești se confruntă cu o situație atât de gravă pentru că în ultimii 30 de ani nu s-a investit aproape deloc în acest domeniu.
„Venind un val trei cu o contagiozitate mai mare, lucrurile se complică. Am văzut că spitalele nu mai rezistă. Anul trecut am făcut o modernizare forțată a unor spitale vechi. Am plecat de la 5 spitale pentru COVID și am ajuns la 230, dar nimeni nu se gândește la partea umană. Trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă în Germania, Anglia și Israel, țări care au trecut sau trec prin perioade dificile și le gestionează eficient”, a precizat fostul ministru al Sănătății, potrivit Gândul.