PSD a contestat în instanță decizia Guvernului Cîțu de a închide magazinele după ora 18:00

Reprezentanții PSD au contestat, vineri, în instanţă, decizia Guvernului de a închide magazinele după ora 18,00, pe motiv că această măsură nu a fost motivată temeinic, cu dovezi ştiinţifice.

„Partidul Social Democrat a depus vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere în anulare împotriva deciziei Guvernului de a închide magazinele după ora 18,00. Principala obiecţie împotriva acestei măsuri este că ‘în elaborarea HG 348 nu s-a avut în vedere, în nici un fel, o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact, din care să rezulte informaţii relevante privind impactul măsurilor preconizate asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului’”, menţionează PSD într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Social-democraţii au mai spus că, având în vedere că prin această decizie sunt afectate atât interesele agenţilor economici, cât şi ale cetăţenilor, Guvernul avea obligaţia să motiveze „temeinic, cu dovezi ştiinţifice”, că măsura are într-adevăr un impact pozitiv în combaterea pandemiei, care să justifice restrângerea drepturilor fundamentale. „De asemenea, Guvernul nu a respectat obligaţiile privind transparenţa decizională”, se mai arată în comunicat.

Amintim că, în cursul zilei de joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a decis impunerea de restricţii suplimentare în municipiul Cluj-Napoca, după ce incidenţa cazurilor de Covid a depăşit 7,5 la mia de locuitori. Potrivit deciziei CJSU, noile restricţii sunt în vigoare de vineri.

Astfel, se interzice circulaţia persoanelor între orele 20.00 şi 5.00, cu excepţia deplasărilor în interes profesional, pentru asistenţă medicală, a persoanelor aflate în tranzit sau deplasări pentru motive justificate, cum ar îngrijirea copilului, asistarea persoanelor vârstnice etc. De asemenea, magazinele se închid la ora 18.00.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns