Guvernul nu are în vedere renunțarea la restricții

Reprezentanţii Guvernului au precizat luni, referitor la informaţii apărute, pe surse, în spaţiul public privind posibila relaxare a restricţiilor, că „nu sunt avute în vedere în acest moment, pentru perioada imediat următoare, revizuirea sau modificarea măsurilor adoptate”. „Aceste măsuri sunt raportate la incidenţa fiecărei localităţi printr-un mecanism prezentat public, iar retragerea acestora depinde de reducerea nivelului de răspândire a virusului la nivelul localităţii”, adaugă Executivul, într-un comunicat de presă.

„Referitor la informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la „relaxarea restricţiilor” adoptate de Guvern, fiind citate surse guvernamentale, facem următoarele precizări:  Nu sunt avute în vedere în acest moment, pentru perioada imediat următoare, revizuirea/modificarea măsurilor adoptate.

Menţionăm faptul că aceste măsuri sunt raportate la incidenţa fiecărei localităţi printr-un mecanism prezentat public, iar retragerea acestora depinde de reducerea nivelului de răspândire a virusului la nivelul localităţii.  În ceea ce priveşte perspectiva unor măsuri de natură a permite desfăşurarea unor tipuri de activităţi, menţionăm că nu sunt adoptate decizii în acest sens şi nu vizează perioada imediat următoare.

La nivel guvernamental se desfăşoară consultări şi analize referitoare la momentul în care rata de răspândire a virusului la nivel naţional va fi redusă semnificativ şi doar în acest context, într-un interval de câteva luni de zile, vor putea fi puse în discuţie condiţiile pentru desfăşurarea anumitor tipuri de activităţi”, arată un comunicat de presă al Guvernului. 

 Potrivit deciziei CNSU aprobată joia trecută de către Guvern, în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este peste 4 la mie în ultimele 14 zile, în weekend – vineri, sâmbătă, duminică – circulaţia este permisă doar până la ora 20.00. Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, circulaţia va fi până la ora 20.00 toată săptămâna.

Magazinele se vor închide la ora 18:00. Sălile de fitness vor avea activitatea suspendată când se depăşeşte rata de 4 la mie şi se va reveni când scade sub 3,5 la mie.