Premierul anti-comunist al Sloveniei a șters pe jos cu Dacian Cioloș

Premierul Sloveniei, Janez Janșa, a avut cuvinte dure pentru europarlamentarul român Dacian Cioloș (Renew Europe), pe care l-a acuzat de cenzură și l-a asemuit cu foștii lideri comuniști ai Iugoslaviei, potrivit R3media.ro.

Schimbul de replici a venit după ce demnitarul sloven a părăsit o ședință online a comisiei juridice din Parlamentul European fără a-şi anunța plecarea şi nu a mai participat nici la sesiunea programată de întrebări şi răspunsuri.

„Dragă Janez Janșa, Comisia juridică a Parlamentului European nu este un festival de film pentru propagandă obscură. Eurodeputații au cerut răspunsuri la îngrijorările legitime despre atacurile la independența presei în Slovenia. E regretabil că ați decis să nu dați aceste răspunsuri”, a scris Cioloș pe Facebook după ședința tensionată.

Duminică, Janșa i-a răspuns extrem de acid, făcând o comparație între Parlamentul European și regimul dictatorial al lui Slobodan Miloșevici, ultimul lider al Serbiei comuniste și unul dintre conducătorii de facto ai fostei Iugoslavii.

„Slovenia nu datorează absolut nimic Bruxelles-ului. Ne-am luptat pentru libertate și democrația acum 30 de ani. Pentru statul de drept, libertatea de exprimare, drepturile omului și libertăți fundamentale, unii dintre noi luptă și plătesc prețul de 35 de ani. Ca atare, birocrați plătiți prea mult și născuți în prosperitate nu ar trebui să ne țină predici despre democrație și libertatea. Nici nu vom accepta să fim cenzurați de auto-proclamați avocați ai poporului. Nu i-am permis lui Milosevici, nu le vom permite lui Sophie in’t Veld sau lui Dacian Cioloș”.

Cioloș nu s-a lăsat mai prejos: „Aceasta e istoria UE și arată de ce țările noastre au decis să adere fără să ne forțeze nimeni. Putem avea dezbateri deschise. Nu e despre dumneavoastră, despre mine sau despre Sophie in’t Veld, ci despre respectul dvs. pentru Parlamentul Europeană și membrii săi aleși democratic”.

Janez Janșa este un politician de dreapta sloven, cunoscut pentru lupta sa anti-comunistă din Slovenia, în anii 80. Janșa a fost un aliat al președintelui Donald Trump, pe care l-a declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA, și al liderului maghiar, Viktor Orban.