Marcel Ciolacu, cu banii la vedere. Liderul PSD a susținut astăzi o conferință de presă, după o întâlnire cu reprezentanții fermierilor. Ciolacu a anunțat depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oroș, pe care îl acuză că „este într-o lume paralelă”. În timpul anunțului, din buzunarul interior al sacoului președintelui PSD au ieșit la vedere mai multe bancnote.
Reacția lui Marcel Ciolacu după viralizarea pozei este halucinantă. „Uite, asta înseamnă transparență”, a scris liderul PSD pe Facebook. Mesajul a fost însoțit de mai multe emoji cu zâmbete și o fotografie cu mesajul „Susținem capitalismul românesc!”
Președintele PSD a anunțat că moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii va fi depusă săptămâna viitoare, la Camera Deputaților.